Rai și Iad – fericirea sau nefericirea veșnică depinde de libertatea omului

„Păcătoșii din Iad nu sunt lipsiți de iubirea dum­ne­zeias­că, dar aceeași iubire devine suferință în cei con­dam­­nați și bucurie în cei aleși.”

(Sfântul Isaac Sirul)

Omul a fost preocupat din toate timpurile de viața sa de după moarte. Revelația dumnezeiască ne des­coperă că soarta noastră veș­nică depinde de iubirea mi­los­ti­vă a lui Dumnezeu și de credința și faptele noastre. Iubirea răs­tig­nită și înviată a Domnului ne-a deschis ușile Raiului pentru totdeauna; nouă ne rămâne să răspundem invitației de a intra în el.

Cum credința creștină e un act de fidelitate, de credincioșie față de cuvintele lui Dumnezeu și ale sfinților Săi, vom vedea, mai întâi, ce învață despre Rai și Iad Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, iar apoi că fericirea sau nefericirea noastră veșnică depinde de libertatea noastră.

Sfânta Scriptură despre Rai și Iad

În Parabola bogatului nemi­los­tiv și a săracului Lazăr, Mân­tu­itorul Însuși ne vorbește despre existența Raiului și a Ia­du­lui ca locuri și stări unde petrec sufletele după Judecata particulară (Lc. 16, 19-31). Îngerii duc sufletul lui Lazăr în sânul lui Avraam, iar sufletul bogatului nemilostiv ajunge în foc. Între cei din Rai și cei din Iad aflăm că e „prăpastie mare”, ca nimeni să nu poată trece dintr-o parte în alta. Avraam ne spune că boga­tul a primit cele bune în viața pă­mântească, iar Lazăr pe cele rele, dar că în viața de dincolo se instaurează dreptatea, căci cel chinuit de sărăcie se mângâie, iar cel îndulcit de toate cele lu­mești se chinuiește. Fiecare suflet primește, așadar, răsplata fe­ricirii sau plata chinuirii după faptele sale.

În capitolul 25 al Evangheliei după Matei aflăm și învățătura Mântuitorului despre Judecata finală și despre petrecerea în veș­nicie a drepților și a pă­că­to­și­lor. La Judecata finală omenirea va fi împărțită în două cete: cei de-a dreapta și cei de-a stânga lui Dumnezeu. Celor de-a dreap­ta, Domnul le va spune: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți împărăția gătită vouă de la facerea lumii”, iar celor de-a stânga: „Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și în­ge­ri­lor lui”. Apoi Mân­tu­i­to­rul con­clu­zionează: „Și se vor duce aceș­tia în munca veșnică, iar drep­ții în viața veșnică” (Mt. 25, 16).

Fericirea din Rai și nefericirea din Iad ne sunt înfățișate limpede în Noul Testament. Cei din Rai (numit și Împărăția ce­ru­rilor, bucuria Domnului, casa Tatălui ceresc etc.) aflăm că vor trăi veșnic (Mt. 2 46; Lc. 20, 36) contemplând pe Dumnezeu (Mt. 5, 8); vor avea corpuri cerești asemenea lui Hristos (Filip. 3, 21); vor fi îmbrăcați în haine al­be și vor fi scriși în cartea vieții (Apoc. 2, 5); vor lua parte la os­pețe cu patriarhii (Mt. 7, 11); vor gusta din pomul aflat în mij­locul Raiului (Apoc. 2, 7); nu vor mai fi flămânzi, înseta sau plânge (Apoc. 6, 16-17); vor fi asemeni îngerilor (Mc. 12, 25); vor ședea pe scaune judecând cele do­uă­­spre­­zece seminții ale Iui Israel (Mt. 19, 28); vor fi înfiați de Dum­nezeu (Apoc. 21, 7); vor cu­noaș­te în chip desăvârșit toate tai­nele (I Cor. 13, 12); vor fi pu­ru­rea cu Hristos (I Tes. 4, 17) și vor domni împreună cu El (II Tim. 2, 12); vor vedea slava lui Dumnezeu (In. 17, 24); vor ve­dea ceea ce ochiul n-a văzut și vor auzi ceea ce urechea n-a auzit (I Cor. 2, 7). Cei din Iad în­să (numit și foc nestins, gheenă, întunericul cel mai din afară etc.) vor fi îndepărtați de la fața lui Dumnezeu (Mt. 7, 23), arun­cați într-un loc unde va fi în­tu­ne­ric, plângere și scrâșnire a din­ților (Lc. 13, 28) și vor suferi în foc veșnic (Mt. 25, 41).

Rai și Iad – mărturii ale Sfintei Tradiții

Sfinții Părinți ne învață că sufletele merg îndată după moar­te în Rai sau în Iad, după cum au făcut binele sau răul în viața pământească. Starea din Rai și Iad, de după Judecata par­ticulară, nu este însă aceeași cu cea de după Judecata universală; prima este provizorie, iar cea de a doua este definitivă.

„Întrebarea unde se află sufletele oamenilor ieșiți din lume – scrie Sfântul Atanasie cel Mare – este o întrebare minunată și tai­nică pentru oameni, căci Dum­nezeu n-a îngăduit nimănui să se întoarcă de acolo la noi și să ne spu­nă unde și cum se află sufletele care s-au dus de la noi. Cu toate acestea, noi știm din Scripturi că sufletele păcătoșilor se află în Iad, dedesubtul pă­mântului și al mării, cum zice psalmistul: în întuneric și în um­bra morții și în groapa Ia­du­lui. […] Iar sufletele drepților, du­pă venirea Domnului Hristos, precum vedem din exemplul tâlharului răstignit pe cruce, se află în Rai, căci nu numai pentru un singur su­flet, al tâlharului răstignit pe cruce, a deschis Hris­tos, Dumnezeul nostru, Raiul, ci și pentru toate su­fletele sfinților.”

Sfântul Ioan Damaschin măr­turisea în Dogmatica sa: „Dia­volul, omul lui, adică anti­hrist, cei necredincioși și cei pă­că­toși vor fi predați focului veș­nic […]. Cei ce au făcut fapte bu­ne și cu îngerii vor străluci ca soa­rele spre viață veșnică îm­pre­ună cu Domnul nostru Iisus Hristos”.

Raiul sau Iadul faptelor noastre

Deși veșnice, atât recompen­sele, cât și pedepsele vor fi pro­por­ționale cu faptele din viața pă­mântească, fapte care sunt roadele voinței noastre conști­en­te și libere: „Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pre­gătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătu­tă mult. Și cea ca­re n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută pu­țin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a în­cre­dințat mult, mai mult i se va cere” (Lc. 12, 47-48); „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Ta­tălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia du­pă faptele sale” (Mt. 26, 27). În mi­nunatele sale Omilii du­hov­ni­cești, Sfântul Macarie Egip­tea­nul insistă asupra ideii că inima noastră e câmpul de bătălie dintre Dumnezeu și dia­vol și că de noi depinde pe cine facem stă­pân al vieții noastre. Adevărul că Raiul și Iadul sunt date în libertatea noastră de alegere și în faptele noastre e reluat și de Dos­to­ievski în una dintre cele mai frumoase nuvele scrise vreodată: Visul unui om ridicol.

Rugăciunile Bisericii pen­tru cei adormiți sau despre nădejdea de după moartea noastră

După moarte, omul nu mai poate face nimic pentru mântu­i­rea sa. Biserica însă luptă cu duș­manul cel din urmă, care este moartea veșnică, adică Ia­dul, prin jertfa liturgică, prin ru­gă­ciunile sale pentru cei ador­miți și prin milostenie. Ea do­reș­te, asemeni Mirelui ei, și nă­dăj­du­iește ca toți oamenii să se mân­tuiască și să se împăr­tă­șeas­că de fericirea veșnică.

Fericitul Augustin ne în­deam­nă să nu ne îndoim că ru­gă­ciuni­le și milosteniile folosesc celor morți în cre­din­ță. După Sfân­tul Ioan Gură de Aur, e bine să ne rugăm pentru morți „ca dacă cel mort e păcă­tos, să i se dezlege păcatele, iar dacă e drept, să câș­tige un adaos de pla­tă și răsplată”. Sfântul Ata­na­sie cel Mare, vorbind despre cei morți cu intenția de a se po­căi, spune că Dumnezeu mișcă pe cei de aproape ai lor, le atrage ini­mile să dea ajutor celor morți, în­deplinind ei neajunsurile lor.

Raiul pregustat în Sfintele Taine

Părintele Stăniloae citează o poezie populară românească din care străbate credința că Sfin­te­le Taine ale Spovedaniei și Îm­păr­tășaniei ne curăță de păcate și ne urcă în Rai:

„Pusei șaua pe doi cai,

Mă suii în sus, la rai.

Ce-am văzut m-a bucurat:

Trupuri mândre și-nflorite

Și de popa spovedite;

Trupuri albe și spălate

De popa cuminecate.

Frunzuliță de susai,

Drumul apucai spre rai.

Dar știi, neică, ce-am văzut?

Oamenii cei spovediți

Stau ca pomii înfloriți,

Iară cei nespovediți

Stau ca buștenii pârliți.”

Aflați în perioada Postului Naș­terii Domnului, să primim sfa­tul poetului popular de a ne spo­vedi, spre a deveni „pomi în­flo­riți” și a ne cumineca cu Hris­tos Domnul, Raiul sufletelor noas­tre.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 7 decembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente