„Păcătoșii din Iad nu sunt lipsiți de iubirea dumnezeiască, dar aceeași iubire devine suferință în cei condamnați și bucurie în cei aleși.”
(Sfântul Isaac Sirul)
Omul a fost preocupat din toate timpurile de viața sa de după moarte. Revelația dumnezeiască ne descoperă că soarta noastră veșnică depinde de iubirea milostivă a lui Dumnezeu și de credința și faptele noastre. Iubirea răstignită și înviată a Domnului ne-a deschis ușile Raiului pentru totdeauna; nouă ne rămâne să răspundem invitației de a intra în el.
Cum credința creștină e un act de fidelitate, de credincioșie față de cuvintele lui Dumnezeu și ale sfinților Săi, vom vedea, mai întâi, ce învață despre Rai și Iad Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, iar apoi că fericirea sau nefericirea noastră veșnică depinde de libertatea noastră.
Sfânta Scriptură despre Rai și Iad
În Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, Mântuitorul Însuși ne vorbește despre existența Raiului și a Iadului ca locuri și stări unde petrec sufletele după Judecata particulară (Lc. 16, 19-31). Îngerii duc sufletul lui Lazăr în sânul lui Avraam, iar sufletul bogatului nemilostiv ajunge în foc. Între cei din Rai și cei din Iad aflăm că e „prăpastie mare”, ca nimeni să nu poată trece dintr-o parte în alta. Avraam ne spune că bogatul a primit cele bune în viața pământească, iar Lazăr pe cele rele, dar că în viața de dincolo se instaurează dreptatea, căci cel chinuit de sărăcie se mângâie, iar cel îndulcit de toate cele lumești se chinuiește. Fiecare suflet primește, așadar, răsplata fericirii sau plata chinuirii după faptele sale.
În capitolul 25 al Evangheliei după Matei aflăm și învățătura Mântuitorului despre Judecata finală și despre petrecerea în veșnicie a drepților și a păcătoșilor. La Judecata finală omenirea va fi împărțită în două cete: cei de-a dreapta și cei de-a stânga lui Dumnezeu. Celor de-a dreapta, Domnul le va spune: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți împărăția gătită vouă de la facerea lumii”, iar celor de-a stânga: „Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui”. Apoi Mântuitorul concluzionează: „Și se vor duce aceștia în munca veșnică, iar drepții în viața veșnică” (Mt. 25, 16).
Fericirea din Rai și nefericirea din Iad ne sunt înfățișate limpede în Noul Testament. Cei din Rai (numit și Împărăția cerurilor, bucuria Domnului, casa Tatălui ceresc etc.) aflăm că vor trăi veșnic (Mt. 2 46; Lc. 20, 36) contemplând pe Dumnezeu (Mt. 5, 8); vor avea corpuri cerești asemenea lui Hristos (Filip. 3, 21); vor fi îmbrăcați în haine albe și vor fi scriși în cartea vieții (Apoc. 2, 5); vor lua parte la ospețe cu patriarhii (Mt. 7, 11); vor gusta din pomul aflat în mijlocul Raiului (Apoc. 2, 7); nu vor mai fi flămânzi, înseta sau plânge (Apoc. 6, 16-17); vor fi asemeni îngerilor (Mc. 12, 25); vor ședea pe scaune judecând cele douăsprezece seminții ale Iui Israel (Mt. 19, 28); vor fi înfiați de Dumnezeu (Apoc. 21, 7); vor cunoaște în chip desăvârșit toate tainele (I Cor. 13, 12); vor fi pururea cu Hristos (I Tes. 4, 17) și vor domni împreună cu El (II Tim. 2, 12); vor vedea slava lui Dumnezeu (In. 17, 24); vor vedea ceea ce ochiul n-a văzut și vor auzi ceea ce urechea n-a auzit (I Cor. 2, 7). Cei din Iad însă (numit și foc nestins, gheenă, întunericul cel mai din afară etc.) vor fi îndepărtați de la fața lui Dumnezeu (Mt. 7, 23), aruncați într-un loc unde va fi întuneric, plângere și scrâșnire a dinților (Lc. 13, 28) și vor suferi în foc veșnic (Mt. 25, 41).
Rai și Iad – mărturii ale Sfintei Tradiții
Sfinții Părinți ne învață că sufletele merg îndată după moarte în Rai sau în Iad, după cum au făcut binele sau răul în viața pământească. Starea din Rai și Iad, de după Judecata particulară, nu este însă aceeași cu cea de după Judecata universală; prima este provizorie, iar cea de a doua este definitivă.
„Întrebarea unde se află sufletele oamenilor ieșiți din lume – scrie Sfântul Atanasie cel Mare – este o întrebare minunată și tainică pentru oameni, căci Dumnezeu n-a îngăduit nimănui să se întoarcă de acolo la noi și să ne spună unde și cum se află sufletele care s-au dus de la noi. Cu toate acestea, noi știm din Scripturi că sufletele păcătoșilor se află în Iad, dedesubtul pământului și al mării, cum zice psalmistul: în întuneric și în umbra morții și în groapa Iadului. […] Iar sufletele drepților, după venirea Domnului Hristos, precum vedem din exemplul tâlharului răstignit pe cruce, se află în Rai, căci nu numai pentru un singur suflet, al tâlharului răstignit pe cruce, a deschis Hristos, Dumnezeul nostru, Raiul, ci și pentru toate sufletele sfinților.”
Sfântul Ioan Damaschin mărturisea în Dogmatica sa: „Diavolul, omul lui, adică antihrist, cei necredincioși și cei păcătoși vor fi predați focului veșnic […]. Cei ce au făcut fapte bune și cu îngerii vor străluci ca soarele spre viață veșnică împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos”.
Raiul sau Iadul faptelor noastre
Deși veșnice, atât recompensele, cât și pedepsele vor fi proporționale cu faptele din viața pământească, fapte care sunt roadele voinței noastre conștiente și libere: „Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere” (Lc. 12, 47-48); „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Mt. 26, 27). În minunatele sale Omilii duhovnicești, Sfântul Macarie Egipteanul insistă asupra ideii că inima noastră e câmpul de bătălie dintre Dumnezeu și diavol și că de noi depinde pe cine facem stăpân al vieții noastre. Adevărul că Raiul și Iadul sunt date în libertatea noastră de alegere și în faptele noastre e reluat și de Dostoievski în una dintre cele mai frumoase nuvele scrise vreodată: Visul unui om ridicol.
Rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sau despre nădejdea de după moartea noastră
După moarte, omul nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Biserica însă luptă cu dușmanul cel din urmă, care este moartea veșnică, adică Iadul, prin jertfa liturgică, prin rugăciunile sale pentru cei adormiți și prin milostenie. Ea dorește, asemeni Mirelui ei, și nădăjduiește ca toți oamenii să se mântuiască și să se împărtășească de fericirea veșnică.
Fericitul Augustin ne îndeamnă să nu ne îndoim că rugăciunile și milosteniile folosesc celor morți în credință. După Sfântul Ioan Gură de Aur, e bine să ne rugăm pentru morți „ca dacă cel mort e păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă e drept, să câștige un adaos de plată și răsplată”. Sfântul Atanasie cel Mare, vorbind despre cei morți cu intenția de a se pocăi, spune că Dumnezeu mișcă pe cei de aproape ai lor, le atrage inimile să dea ajutor celor morți, îndeplinind ei neajunsurile lor.
Raiul pregustat în Sfintele Taine
Părintele Stăniloae citează o poezie populară românească din care străbate credința că Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei ne curăță de păcate și ne urcă în Rai:
„Pusei șaua pe doi cai,
Mă suii în sus, la rai.
Ce-am văzut m-a bucurat:
Trupuri mândre și-nflorite
Și de popa spovedite;
Trupuri albe și spălate
De popa cuminecate.
Frunzuliță de susai,
Drumul apucai spre rai.
Dar știi, neică, ce-am văzut?
Oamenii cei spovediți
Stau ca pomii înfloriți,
Iară cei nespovediți
Stau ca buștenii pârliți.”
Aflați în perioada Postului Nașterii Domnului, să primim sfatul poetului popular de a ne spovedi, spre a deveni „pomi înfloriți” și a ne cumineca cu Hristos Domnul, Raiul sufletelor noastre.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 7 decembrie 2013)