PS Timotei: Sfântul Gheorghe a biruit atât ispitele văzute, cât și pe cele nevăzute, prin puterea credinței sale

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a spus joi în Catedrala Episcopală din Madrid că Sfântul Gheorghe a biruit „ispitele văzute și nevăzute” prin puterea credinței sale.

PS Timotei a explicat cum se aseamănă Sfântul Gheorghe cu Mântuitorul Hristos.

„În luna aprilie, Sfânta Biserică îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Acesta a fost ostaș în armata împăratului Dioclețian și un mărturisitor al lui Hristos, care a rămas statornic în credință în fața prigoanei. El a biruit atât ispitele văzute, cât și pe cele nevăzute, prin puterea credinței sale. Asemenea Mântuitorului, Care a biruit moartea prin Înviere, și mucenicii par învinși în ochii lumii, dar sunt de fapt biruitori în Hristos”.

„Sfântul Gheorghe a răbdat toate suferințele cu seninătate și curaj, fără deznădejde, având nădejdea vieții veșnice. El a primit putere de la Hristos, pentru că fără Dumnezeu nimeni nu poate răbda încercările vieții. De aceea este numit Purtătorul de Biruință, nu pentru o biruință proprie, ci pentru că poartă în sine biruința lui Hristos”.

„Aceeași chemare o au toți credincioșii: să rămână statornici în credință, să nu se teamă de încercări și să caute pacea lui Hristos, știind că adevărata biruință este viața în El”, a transmis ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Valentin Cristian Cojocaru a fost hirotonit preot misionar pentru Protopopiatul Madrid Est.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Știri recente