Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a subliniat vineri la Catedrala Mitropolitană din Iași că teologia Sfinților Trei Ierarhi nu este una teoretică, ci izvorâtă din experiența vie a întâlnirii cu Dumnezeu, scrierile lor „purtând marca autenticității trăirii credinței”.
Episcopul Hușilor a slujit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu ocazia praznicului Sfinților Trei Ierarhi.

La slujbă au fost prezenți profesori și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași.
Legătura dintre credință și comuniune
Episcopul Ignatie a evidențiat legătura dintre credință și comuniunea vie cu Hristos, citând din scrierile Sfântului Vasile cel Mare: „Dacă Hristos este viața noastră, urmează că și vorba noastră trebuie să fie pusă în legătură cu Hristos, gândul și întreaga noastră lucrare trebuie să depindă de poruncile Lui”.
Despre Sfântul Grigorie Teologul, Preasfinția Sa a amintit dimensiunea tăcerii și a vieții contemplative, esențiale pentru profunzimea teologică, evocând cuvintele acestuia: „Altădată am tăcut, căci acesta este singurul lucru prin care câștigăm prospețime și o adâncă cugetare”.
„Trăim într-o lume în care asistăm la o adevărată inflație a cuvântului. Tot ceea ce noi exprimăm sunt simple emisii fonice. Cu cât omul vorbește mai mult, cu atât devine extrem de deficitar în miezul a ceea ce el vrea să transmită”, a avertizat Episcopul Hușilor.
Vorbind despre Sfântul Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Părinte Ignatie a evidențiat iubirea acestuia pentru Sfânta Liturghie și puterea predicii sale de a transforma vieți: „Sfântul Ioan Gură de Aur a fost numit astfel nu doar pentru elocința sa, ci pentru că ceea ce rostea avea capacitatea de a zdruncina inerțiile din sufletele oamenilor”.
Mulțumire adusă lui Dumnezeu
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul i-a mulțumit Episcopului Hușilor pentru slujire și a vorbit despre moștenirea lăsată de cei trei ierarhi: „Slujba de astăzi este o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru cei trei mari ierarhi care ne-au lăsat o moștenire, adevărul credinței pe de o parte, pilda vieții lor pe de altă parte, viață de credință, viață de biruință, pentru că în ei s-a împlinit cuvântul Domnului: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”.
Părintele Cezar Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie din Iași, le-a mulțumit ierarhilor pentru împreuna-rugăciune, afirmând totodată responsabilitatea pe care o au studenții teologi în societate.
„Responsabilitatea și misiunea pe care ne-o dau Sfinții Trei Ierarhi este aceea de a reuși să transformăm discursul teologic nu doar într-un discurs academic, cum este firesc într-un spațiu universitar, ci într-un discurs care să rodească și care să ducă spre finalitatea aceea a cunoașterii și trăirii Dumnezeului celui Viu”.
În cadrul slujbei, diaconul Viorel Drăgan, director pentru învățământul preuniversitar în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost hirotonit preot de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, iar părintele lect. Petru Cernat a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
Foto credit: Doxologia.ro / Oana Nechifor





