Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a resfințit duminică Biserica „Sf. Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc.
În predica rostită la Sfânta Liturghie, ierarhul a evidențiat că prezența lui Dumnezeu schimbă viața omului, explicând întâlnirea femeii samarinence cu Mântuitorul Iisus Hristos.
„Și când intră Dumnezeu prin Duhul cel Sfânt în noi, ce face? Schimbă. Dumnezeu schimbă. Dumnezeu curăță, Dumnezeu înnoiește ca apa cea vie de care ne-a vorbit Evanghelia. Este o metaforă pentru Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu care vrea să vină să schimbe, să curețe, să albească, să înnoiască și să împrospăteze mintea noastră și inima noastră”, a spus Preasfinția Sa.
„Și unde se vede asta? Din ceea ce se întâmplă în viețile noastre. După, ești mai atent cu viața ta; după ce te ai rugat, după ce ai venit astăzi să te închini în această sfântă biserică și ai fost stropit cu apă bine mirositoare și te-ai închinat, te-ai atins cu buzele de mormântul Domnului Hristos”, a adăugat Episcopul vicar.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor locale și județene, între care Mihăiță Negură, primarul Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Diplome și distincții de vrednicie
Din soborul slujitorilor a făcut parte și arhim. Joachim Bejenariu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Economic-Financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și directorul Serviciului Colportaj.
Arhimandritul i-a înmânat părintelui paroh Ilie Macar Diploma omagială 2026, oferită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în semn de apreciere și prețuire pentru toată lucrarea care desfășurată în parohie.
În continuare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oferit Ordinul eparhial „Crucea Bucovinei”, pentru clerici, părintelui arhimandrit Joachim Bejenariu și părintelui paroh Ilie Macar, iar Emil Forfotă, dirijor al Coralei „Academica”, a primit aceeași distincție pentru mireni.
Biserica „Sf. Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc
Construcția Bisericii „Sfântul Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc a început în anul 1887, fiind sfințită șapte ani mai târziu.
La sfințire, Mitropolitul Arcadie Ciupercovici a oferit parohiei un potir de argint aurit cu o inscripție ce atestă sfințirea lăcașului de cult.
Biserica deține un patrimoniu bogat, începând cu iconostasul realizat de sculptorul Ioan Pâșlea și icoanele pictate la școala de prestigiu a profesorului Victor Epaminonda-Bucevski.
Între anii 1965 și 1967, interiorul a fost înfrumusețat cu pictură murală, altarul fiind opera pictorului Ieremia Profeta, în timp ce naosul și pronaosul au fost realizate de Constantin Călinescu.
Între anii 2016 și 2024, biserica a trecut printr-un proces amplu de restaurare interioară și exterioară. Aceste lucrări au vizat atât iconostasul, cât și pictura murală în tehnica frescă, pregătind parohia pentru celebrarea a 130 de ani de la sfințire.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților





