Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna a vorbit, în predica sa din Duminica a patra după Rusalii, despre dragostea smerită a sutașului, concretizată în mijlocirea către Hristos pentru slujitorul său. Mijlocirea este o realitate a Bisericii și un dar al lui Dumnezeu, pe care suntem chemați să-l înmulțim. Ea reface unitatea între oameni și comuniunea cu Dumnezeu.
Mântuitorul l-a vindecat pe slujitor nu pentru virtuțile lui, ci pentru ale stăpânului său, a subliniat Părintele Dosoftei Dijmărescu. „Mijlocirea pe care sutașul o face este exprimarea și rezultatul dragostei pe care o avea pentru slujitorul lui și a smereniei de a cere ajutor.”
Din dragoste, sutașul „depășise relația instituțională pe care era dator să o aibă cu sluga sa și depășise și relația pe care o avea în mod firesc cu poporul evreu”, căci „nu era pentru el ușor să ceară ajutorul unui evreu contestat de elite”.
Dragostea înlesnește întâlnirea cu Dumnezeu și aproapele
Astfel, sutașul a încălcat anumite reguli sau cutume sociale. Însă „o familie, o instituție, o comunitate, o societate nu poate să fie unitară, să fie funcțională fără dragoste. Regulile sunt necesare, însă dragostea este liantul” comunitar, iar „rostul și împlinirea” regulilor „este chiar dragostea”, a menționat părintele protosinghel.
„Din acest punct de vedere, Mântuitorul a împlinit, a fost plinirea regulilor pe care poporul evreu le primise de la Dumnezeu. Ele nu puteau singure să îi mântuiască pe evrei. Dacă nu avem dragoste, chiar dacă respectăm regulile, devenim asemenea fariseilor și, mai mult, devenim chiar potrivnici aproapelui, căci folosim legea ca o armă împotriva lui, nu ca o punte pentru a crește unitatea între noi”, a avertizat el.
Sutașul a reușit „să se întâlnească prin inima sa, prin faptele sale, cu Mântuitorul”, căci „reușise să trăiască această dragoste de om iubitor de aproapele. Și așa avem și explicația pentru care elitele nu au reușit să-L întâlnească pe Hristos, iar oameni care aveau slăbiciuni evidente, sau chiar nu erau de credința care o dăduse Dumnezeu, au reușit să-L întâlnească pe Hristos Domnul”, a menționat Părintele Dosoftei.
Smerenia deschide conlucrarea cu Dumnezeu
„Când un om se smerește în fața altuia, când un om îl iubește pe altul, harul Duhului Sfânt este prezent și unește pe acei oameni împreună și în Dumnezeu. Îi unește în dragoste și îi unește într-un mod smerit. În dragostea adevărată, toți cei care iau parte la ea fac aceasta într-un mod smerit. Prin această unitate se transmite harul Duhului Sfânt”, a menționat el.
Iar „când reușim să ne smerim, cerem ajutorul, pentru că simțim că nu suntem suficienți nouă înșine”, a continuat protosinghelul. „Binele, de fapt, nu este ceva creat de noi, pe care să îl putem stăpâni, ci este o conlucrare, este un dar al lui Dumnezeu pe care îl împlinim doar atunci când conlucrăm împreună cu Cel Care ni-l dă.”
Așadar, dragostea smerită îndeamnă sutașul la mijlocire pentru slujitorul său.
Mijlocirea pentru alții în Biserică
Mijlocirea „este o realitate pe care o trăim în Biserică atunci când rugăm pe Maica Domnului, pe sfinți sau pe îngeri pentru noi sau pentru alt om”. Astfel, „relația care se stabilește nu este doar între doi, omul și Dumnezeu, ci este și un al treilea”, a precizat Părintele Dosoftei, adăugând că însăși viața Bisericii se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului și credința Bisericii.
Mijlocirea este esențială, pentru că noi „cădem de unii singuri… dar de ridicat, ne ridicăm împreună. Și nu întâmplător ne ridicăm împreună, pentru că mântuirea înseamnă chiar refacerea unității cu Dumnezeu și cu întreaga Creație alterată de căderea în păcat și de fiecare cădere a noastră. Nu există posibilitatea refacerii acestei unități fără mijlocire”.
„Posibilitatea mijlocirii se întemeiază pe unitatea întregii omeniri”, a mai spus protosinghelul. Întreaga omenire, întregul Adam, a fost creat ca un trup, ca un organism al cărui cap era menit să fie Dumnezeu Fiul – Capul întregului Adam. Și acest organism este ținut în viață de Dumnezeu Duhul Sfânt și se închină, Îl laudă pe Dumnezeu Tatăl.”
Biserica este lucrarea de refacere a acestei unități. „Când un om apelează la rugăciunea unui sfânt, rugăciunea nu se face împotriva Mântuitorului Iisus Hristos, împotriva relației personale cu Dumnezeu, ci, din contră, vine din această relație personală și o întărește… Această mijlocire este naturală, dar totodată este un dar al lui Dumnezeu și se poate cunoaște atunci când omul se unește cu Dumnezeu”, a explicat Părintele Dosoftei Dijmărescu.
„Suntem chemați să trăim mai profund, să trăim din ce în ce mai mult acest dar al lui Dumnezeu, care este mijlocirea unuia pentru altul. Toată tradiția Bisericii ne transmite cum să lucrăm aceasta și, trăind-o, suntem chemați să o și împlinim în contextul zilelor noastre”, a adăugat el.
„Cu smerenia și dragostea pe care a avut-o acest sutaș, să cerem și noi rugăciunile altora, să mijlocim și noi după puterea noastră când alții ne cer rugăciunile. Așa accentuăm în chipul nostru și în chipul lumii Chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Care este Mijlocitorul între om și Tatăl”, a explicat părintele protosinghel.
Aceasta este și o formă de responsabilitate, a mai sugerat el, evocându-l pe Sfântul Sofronie Saharov. Acesta afirma că faptele, cuvintele și gândurile noastre îi influențează pe toți oamenii, de la Adam și Eva până la ultimii oameni din istorie, pe care Dumnezeu încă nu i-a creat.
Foto credit: Mănăstirea Putna
