În cotidianul Adevărul din 12 februarie 2015 a fost publicat articolul „Tertipul prin care BOR încearcă să mențină Religia obligatorie în şcoli” în care este comentată propunerea Sfântului Sinod ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul școlarizării pe toată perioada acesteia.
Adversarii statutului orei de Religie ignoră sau interpretează tendențios motivarea Curţii Constituţionale care, de fapt, a respins aproape în totalitate cererile acestora privind neconstituționalitatea prezenței disciplinei Religie în învăţământul public (punctul 2 al dispozitivului deciziei nr. 669 a Curţii Constituţionale).
Singurul aspect modificat de către Curtea Constituţională este procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce privește celelalte aspecte legale privind importanța şi necesitatea orei de Religie, Curtea Constituţională a menținut, motivat şi consolidat statutul acesteia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ, obligatorie pentru Şcoală, care trebuie să o prezinte în oferta educaţională a școlii (asemenea disciplinelor limba română, matematica, istoria, geografia etc.). Prin urmare, ora de Religie nu este facultativă pentru Şcoală, ci Şcoala trebuie să respecte statutul legal al acesteia şi să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curţii Constituţionale), iar elevul, părinții sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei Religie.
Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care afirmă în același timp importanța orei de Religie şi libertatea elevului de-a studia disciplina Religie pe bază de cerere. Se înțelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul Religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere inițială.
Atât timp cât Constituția României garantează dreptul la educație religioasă confesională în școală, „potrivit cerințelor specifice fiecărui cult” (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susținerea orei de Religie nu reprezintă o ingerință în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituţiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală şi socială adecvată a copiilor şi tinerilor poporului român eminamente religios.
Așadar, Biserica apără şi promovează studiul Religiei fiindcă este solidară cu poporul credincios.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române