A fost anunțat programul special al mijloacelor de transport în comun din București, în noaptea de Revelion și primele zile ale anului 2026.
Astfel, în noaptea de 31 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026, va fi înființată linia de autobuz N41, care va circula la un interval de 30 de minute.
Linia N41 va circula la un interval de 30 de minute, pe următorul traseu: „Piața Presei” – Bd. Mărăști – Bd. Mareșal Alexandru Averescu – Str. Turda – Pasajul Grant – Calea Crângași – Șos. Virtuții – Pasajul Lujerului – Str. Brașov – Bd. Ghencea – Ghencea, cu întoarcere pe același traseu.
Între 31 decembrie 2025, ora 19:00, și 1 ianuarie 2026, ora 01:00, traficul va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins între Str. Lucian Blaga și Piața Alba Iulia, precum și pe Bd. Decebal, între Str. Dristorului și Piața Alba Iulia.
Din această cauză, autobuzele liniilor 104 și N104 vor circula pe trasee modificate, la dispoziția agenților de ordine publică și a Brigăzii Rutiere.
Astfel, linia 104 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Operei” și intersecția Bd. Unirii/Str. Lucian Blaga, apoi va circula, în ambele sensuri, astfel: str. Lucian Blaga – Calea Dudești – Șos. Mihai Bravu – Str. Baba Novac, revenind apoi pe traseul de bază.
Până pe 7 ianuarie, transportul public de suprafață din București va funcționa conform programului unei zile de duminică.
Programul metroului
În ceea ce privește metroul bucureștean, Metrorex a anunțat că, în perioada 1–2 ianuarie 2026 și 5–7 ianuarie 2026, trenurile de metrou vor circula conform graficelor valabile pentru zilele de weekend și sărbători legale.
Astfel, pe Magistralele 1 (Pantelimon – Dristor 2), 2 (Tudor Arghezi – Pipera), 3 (Preciziei – Anghel Saligny) și 5 (Eroilor 2 – Valea Ialomiței/Râul Doamnei), trenurile vor circula la un interval de 9 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străulești), intervalul de circulație va fi de 12 minute.
În noaptea de Revelion, circulația metroului pe toate magistralele se va desfășura astfel:
- între orele 23:00 – 01:00, la un interval de aproximativ 10 minute;
- între ora 01:00 și ora 05:00, la un interval de circa 20 de minute.






