La data de 16 aprilie 2011, în Sâmbăta lui Lazăr, în Patriarhia Ierusalimului au avut loc tradiționalele procesiuni, care amintesc de evenimentele desfășurate în aceste locuri acum aproape 2000 de ani: învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile, și intrarea Mântuitorului în Ierusalim.
După cum a relata Ilie Chișcari, corespondent Basilica la Locurile Sfinte, prima procesiune a avut loc dimineața, după oficierea Sfintei Liturghii în Biserica aflată, potrivit tradiției, pe locul unde se afla casa Martei și Mariei și a dreptului Lazăr, prietenul Domnului, în localitatea Betania (astăzi el-Eizariya). Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina. După încheierea Sfintei Liturghii, a început procesiunea de la această biserică, până la mormântul lui Lazăr, aflat nu la o foarte mare distanță. Pelerinii au coborât, unul câte unul, pe o scară de piatră, în peștera în care a fost înmormântat dreptul Lazăr și de unde a ieșit acesta, înviat fiind de către Mântuitorul. Procesiunea se încheie la biserica ortodoxă aflată în imediata apropiere a mormântului lui Lazăr.
Această procesiune îi face pe credincioși să retrăiască momentele vizitei Mântuitorului Iisus Hristos la casa Martei și Mariei, la patru zile după moartea lui Lazăr, prietenul Domnului, precum și ale drumului parcurs de către Acesta, însoțit de către ucenicii Săi și de toți cei prezenți în casă, veniți ca să jelească, la mormântul lui Lazăr. Aici Mântuitorul săvârșește minunea învierii lui Lazăr (In 11:1-46), care este comemorată și retrăită de către pelerinii care participă la această procesiune.
Cea de-a doua procesiune s-a desfășurat în după-amiaza Sâmbetei lui Lazăr, după slujba Vecerniei celei Mari, oficiată de către Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. După încheierea slujbei, pelerinii se îndreaptă spre satul numit Betfaghe, aflat la aproximativ 2 km de cetatea veche a Ierusalimului. Acolo se află o biserică unde, potrivit tradiției, se păstrează piatra pe care ar fi pășit Mântuitorul, atunci când a sosit în acest loc, înainte de a urca pe mânzul asinei. De aici, pelerinii au plecat în procesiune, însoțiți de către Patriarhul Teofil al III-lea și de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului. Pelerinii poartă în mâini ramuri de finic. Coloana de pelerini este aranjată într-o ordine desăvârșită: în partea dreaptă și în partea stângă a drumului merg monahiile, urmate de către monahi și apoi de laici. În centru merg preoții, cu icoana Intrării Domnului în Ierusalim, fiind urmați de către arhierei. Ultimul dintre toți este Patriarhul Ierusalimului. Pelerinii aflați în procesiune coboară Muntele Măslinilor și, după câteva popasuri în dreptul principalelor mănăstiri și locașuri ortodoxe de pe traseu, intră în Ierusalim pe Poarta Sfântului Ștefan, numită și Poarta Leilor. Procesiunea se încheie la Biserica Nașterii Maicii Domnului, aflată în imediata apropiere a Porții Sfântului Ștefan.
Această procesiune reconstituie drumul parcurs de către Mântuitorul Iisus Hristos și de către ucenicii Săi, după plecarea din Betania, pentru a intra în Ierusalimul unde vor avea loc Patimile și Moartea Domnului. Betfaghe, acel sătuc insignifiant, ar fi rămas cu siguranță necunoscut peste veacuri dacă nu ar fi trecut pe acolo Mântuitorul pentru a urca pe mânzul asinei ce-L va purta spre patimi. Coborârea Muntelui Măslinilor și intrarea prin poarta Sfântului Ștefan rememorează momentele intrării Domnului în Ierusalim, întâmpinat de către mulțimile care îi cântau „Osana” și purtau ramurile biruinței în mâini. Odată cu intrarea în Sfânta Cetate, încep Patimile Mântuitorului, care vor fi retrăite pe parcursul Săptămânii celei Mari, prin slujbele speciale din această perioadă și prin rânduielile specifice Bisericii Ierusalimului, asociate locurilor unde s-au desfășurat toate aceste evenimente.
În Duminica Floriilor, Patriarhul Teofil al III-lea a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Învierii, urmată de procesiunile după rânduială în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt.
