Prima zi a anului la Catedrala Patriarhală

În prima zi a Anului Nou civil, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului. Tot pe 1 ianuarie se face și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care s-au aflat cei doi episcopi vicari patriarhali, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

În cuvântul de învățătură ținut după citirea Pericopei Evanghelice de la Luca, Patriarhul României a arătat legătura duhovnicească dintre toate cele trei sărbători consemnate la 1 ianuarie: „Aceste trei sărbători au o legătură duhovnicească între ele care se vede prin cuvintele Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca, Evanghelie citită acum şi care se referă atât la Tăierea împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos, la vârsta de 8 zile, cât şi la un moment deosebit din viaţa copilului Iisus şi anume rămânerea în templul din Ierusalim la vârsta de 12 ani pe când făcea un pelerinaj după tradiţia iudaică împreună cu Iosif, tatăl său adoptiv şi cu maica sa, Fecioara Maria. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Această creştere duhovnicească în timp, deodată cu creşterea biologică a trupului este lumina care leagă între ele cele trei sărbători: Tăierea împrejur a Domnului, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare şi Anul Nou. Toate trei se referă la sfinţirea în timp, unirea omului cu Dumnezeu în timp, în istorie, ca pregătire pentru viaţa veşnică, astfel încât timpul este o scară duhovnicească de apropiere de Dumnezeu, de răspuns dat lui din partea oamenilor ca recunoştinţă şi înţelegere a iubirii Lui mult milostive, atotputernice şi smerite faţă de oameni”.

Tăierea împrejur cea după trup, a arătat Preafericirea Sa, este o anticipare a Tainei Sfântului Botez: „Tăierea împrejur a Mântuitorului după Trup este pregătire pentru tăierea împrejur după Duh, adică pregătire pentru Taina Botezului. Această teiere împrejur după trup însemna că o parte din trup era lepădată şi aceasta era un semn de renunţare la sine, la egoism, în favoarea comuniunii cu Dumnezeu. În Taina Botezului această relaţie se înduhovniceşte şi tăierea împrejur pe care o aduce Botezul este lepădarea de păcat, de gânduri, pofte şi fapte păcătoase şi lepădare de duhul răutăţii. Acestea reprezintă tăierea împrejur duhovnicească, tăiere care era preînchipuită de tăierea împrejur după trup. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că tăierea împrejur duhovnicească a Botezului este nefăcută de mână, adică de mână de om, ci este lucrată de Duhul Sfânt în toată fiinţa omului, ca eliberare de păcat şi unire cu Hristos.

Evanghelia de la Luca ne arată că pruncul Iisus creștea nu numai cu vârsta, ci și cu înțelepciunea: „La vârsta de 12 ani, copilul Iisus avea conştiinţa că nu este un simplu copil, ci este Dumnezeu – Copilul, Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic, devenit copil, dar un copil care nu creşte doar cu vârsta, ci şi cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. A crescut mai întâi cu înţelepciunea, timpul duhovnicesc a devansat timpul biologic, creşterea spirituală a fost mult mai rapidă, decât creşterea trupească. Evanghelia mai adaugă: Creştea cu harul, adică se sfinţea prin harul lui Dumnezeu natura lui umană. Prina ceasta Evanghelia ne arată că atunci când vorbim despre timp, cum este Anul Nou sau trecerea dintre ani, trebuie să ne gândim nu numai cât am crescut trupeşte, ci cât am crescut duhovniceşte. Vârsta creşterii duhovniceşti nu este indentică întotdeauna cu creşterea biologică. Trebuie să ne străduim toţi creştinii, indiferent de vârstă să creştem cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, să creştem în sfinţenie, să creştem în relaţia noastră de comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, prin înţelepciunea care vine din Sfintele Scripturi şi din vieţile sfinţilor, adică să creştem şi prin săvârşirea faptelor bune”, a spus Patriarhul României.

Un om care a împlinit această creștere în înțelepciune și în fapte bune, deși nu a trăit decât 49 de ani, este Sfântul Vasile cel Mare, a arătat Preafericitul Părinte Daniel: „Atât Răsăritul, cât şi Apusul s-au inspirat din modelul său de a traduce Evanghelia iubirii lui Hristos nu în milostenie episodică şi spontană, ci în milostenie sistematică şi constantă, adică instituţională, prin aşezăminte stabile care ajută pe cei săraci, bolanvi, orfani, necăjiţi sau însinguraţi. A construit cu banii moşteniţi din averea părinţilor un cartier întreg lângă oraşul Cezareea Capadociei. Un orăşel plin de case pentru orfani, bătrâni, bolnavi, pelerini şi şcoli pentru copii orfani. Acest ansamblu de instituţii filantropice şi culturale a fost numit ulterior Vasiliada şi a devenit modelul întregii opere filnatropice sau de caritate a întregului creştinism”.

Începutul unui nou an este un bun prilej de bilanț al faptelor noastre, dar și de manifestare a recunoștinței față de toți cei din jurul nostru: „Anul Nou este prijel de a pune început nou în viaţa noastră. Când facem evaluarea vieţii noastre trecute nu trebuie să facem un bilanţ doar a ceea ce a fost bine ca să ne lăudăm, ci să facem şi bilanţul faptelor pe care noi nu le-am săvârşit după voia lui Dumnezeu, ci împotriva voii Lui. Această percepere a Anului Nou ca început nou, ca o treaptă de creştere duhovnicească ne ajută să iubim mai mult pe Dumnezeu, Biserica Lui să o ajutăm mai mult, familia creştină săracă să fie ajutată mai mult, să ajutăm mai mult pe cei ce ne-au ajutat, iar acum au nevoie de ajutorul nostru şi să ajutăm pe cei neajutoraţi”.

În toate locașurile de cult s-a oficiat, la 1 ianuarie, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În cadrul slujbei de la Patriarhie, diaconul Dumitru Ojog a fost hirotesit arhidiacon pe seama Mănăstirii bucureștene Antim.

Credincioșii s-au putut închina la final la un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente