La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a fost reeditată de curând lucrarea părintelui prof. acad. Niculae M. Popescu: „Preoţi de mir adormiţi în Domnul“. Aceasta are menirea de a elogia, a promova şi a comemora pe acei slujitori ai Sfântului Altar, care prin vieţuirea şi slujirea lor au contribuit la zidirea vieţii sufleteşti a poporului român, informează „Ziarul Lumina”.
Cartea a fost tipărită în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
„Treapta preoţiei este veche şi neîntreruptă în Biserica noastră şi viaţa sufletească a poporului nostru este rodul frământării de veacuri a preotului de mir“, afirma acum câteva decenii cronicarul, aghiograful, academicianul şi neobositul slujitor al Bisericii lui Dumnezeu, părintele Niculae M. Popescu. În semn de recunoştinţă faţă de acei păstori de suflete, care au înfruntat răutăţile vremurilor şi greutăţile vremilor, părintele Niculae M. Popescu a aşternut pe hârtie, după o îndelungată cercetare, frânturi din vieţile lor şi modul în care ei se raportau la slujirea Bisericii lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Cartea mai are menirea de a reliefa tradiţia satului, „făurită de veacuri“, precum scria pr. Niculae M. Popescu, cu ajutorul preotului de mir, fiindcă „sat fără popă nu se poate închipui“. De aici şi faptul că, „dacă poţi încropi cât de cât cronica bisericii şi a satului, este meritul preotului“, că „începuturile învăţământului tot cu truda preoţilor s-au ţinut“, că „mireasma limbii bisericeşti s-a simţit în graiul ţăranului până la năvala în sate a gazetei şi a birocraţiei, cu scrisul lor păsăresc“ ş.a. În paginile cărţii se mai regăsesc şi episoade din istoria poporului român, de la începuturile sale până în vremurile contemporane autorului.
„Ideea centrală a lucrării, care se regăşeşte în fiecare pagină, este aceea a grijii faţă de oamenii Bisericii. La fiecare preot amintit, aduce mărturii istorice despre viaţa şi activitatea preotului în parohie, iar unde acestea au fost prea puţin grăitoare, părintele profesor a ştiut să împlinească lipsa datelor cu istorii evocatoare scoase din negura timpului“, se arată în nota editorială.
Pr. prof. acad. Niculae M. Popescu (24 febr. 1881 – 11 febr. 1963) rămâne el însuşi în conştiinţa posterităţii ca „un iscusit slujitor al altarului“, care „făcea din slujbele sale momente de înălţare sufletească“, după cum l-a evocat în acest volum părintele Nicolae I. Şerbănescu.
