PS Nectarie a slujit pentru prima dată în parohia de limbă engleză din Dublin

Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, a slujit marți pentru prima dată în Parohia de limbă engleză „Sfântul Brendan Călătorul și Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Dublin.

Preasfinția Sa a explicat semnificația pasajului evanghelic despre drumul spre Emaus evidențiind faptul că Hristos, deși a aprins inimile ucenicilor prin cuvânt, a fost recunoscut de aceștia la frângerea pâinii.

Ierarhul a accentuat rolul misionar al parohiei, care, prin Taina Sfântului Botez, a adus bucurie și lumină în viața multor oameni de diferite naționalități.

Părintele paroh Bogdan Cardu a evidențiat diversitatea comunității, înființată în urmă cu doi ani, de praznicul Cincizecimii, formată din credincioși și catehumeni de mai multe naționalități.

Totodată, părintele paroh a subliniat deschiderea parohiei către cei de alte naționalități care doresc să cunoască și să aprofundeze credința ortodoxă, subliniind rolul misionar al acestei comunități în contextul societății irlandeze

Un moment deosebit al vizitei l-a reprezentat oferirea de către Preasfințitul Părinte Nectarie a unui veșmânt al Sfântului Ierarh Iosif cel Nou.

Foto credit: Facebook / Episcopia Irlandei și Islandei


Știri recente