Preasfințiții Părinți Paisie Sinaitul și Paisie Lugojanul își cinstesc ocrotitorul

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, își cinstesc sâmbătă ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. 

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul

S-a născut la Poieni, județul Iași, în 12 aprilie 1972. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași în 1998 și în același an s-a închinoviat la Mănăstirea Neamț.

În anul următor, Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, l-a hirotonit ieromonah, iar în 2005 l-a hirotesit arhimandrit pe seama Catedralei Mitropolitane din Iași.

A devenit doctor al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București, cu lucrarea „Reședința Patriarhală – istorie, artă și misiune” (2017).

Preasfinția Sa coordonează activitatea de la Cabinetul Patriarhal din anul 2008 și slujește la Paraclisul Catedralei Naționale din 2011. În 2014 a fost numit vicar patriarhal.

În 4 iulie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop vicar patriarhal, cu titulatura de Sinaitul. A fost hirotonit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 20 iulie 2023, la Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul s-a născut în 24 octombrie 1971, la Curtea de Argeș. A studiat Medicina Veterinară la Timișoara (1991-1997), unde apoi a urmat cursurile de Teologie Ortodoxă Pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara (1997-2001).

Ca student, a activat în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România – filiala Timișoara (1992-1998), îndeplinind funcția de vicepreședinte (1993-1994). În această calitate s-a implicat în toate activitățile asociației, în mod special în organizarea conferințelor de spiritualitate ortodoxă.

În 1999 a fost tuns în monahism la Catedrala Episcopală din Gyula, după care a fost hirotonit ierodiacon (6 august), iar apoi ieromonah (7 august 1999).

În 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit, iar în 9 februarie 2006, a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titulatura Lugojanul.

A fost hirotonit în 19 februarie 2006, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente