Părintele Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie din București spune că cel mai mare folos pe care un tânăr îl poate avea citind opera părintelui Andrei Scrima este „articularea nevoii de a nu fi singur pe cale, de a avea un părinte duhovnicesc care să te îndrume spre cunoașterea lui Dumnezeu”.
„În scrierile acestuia, tinerii pot descoperi mărturii despre așezarea pe calea creștină, rațiunea dialogului intercreștin și interreligios, critica relativismului religios orizontal, precum și folosul creativității și dezvoltarea sensibilității de a descoperi pe Mîntuitorul Hristos în locuri în care pare că nu are ce căuta. Întîlnirea cu Părintele înseamnă articularea nevoii de a nu fi singur pe cale, de a avea un părinte duhovnicesc care să te îndrepte spre cunoașterea lui Dumnezeu așa cum a fost descoperită de Mîntuitorul Hristos”.
„Părintele ne învață cum să ne raportăm la celălalt pentru a renaște împreună cu el, a deveni celălalt. Aceasta cere o asceză îndelungată”, a declarat Pr. Gheorghe Holbea într-un interviu pentru Dilema Veche.
În interviu, părintele profesor admite că moștenirea teologică a operei Părintelui Andrei Scrima încă nu a pătruns în Facultățile noastre de Teologie: „Am impresia că Părintele Scrima are parte de mai multă atenție din partea filosofilor, decît din partea teologilor”.
Părintele Gheorghe crede că rezervele sunt cauzate mai mult de personalitatea părintelui Andrei Scrima decât de gândirea sa.
„Atît cît am reușit să pătrund viața și scrierile Părintelui Andrei, cred că era o apariție incomodă, ce nu putea fi catalogată în ciuda tuturor etichetelor care i-au fost aplicate”.
„O fi fost ‹ispita› comunistă (cum zicea Mircea Vulcănescu), care ne-a făcut să fim neîncrezători în semenii noștri, sau poate e de vină atitudinea general umană de a nu primi cum se cuvine pe cel care nu se încadrează în nici o categorie, care pare dubios prin lipsa apartenenței lui la o grupare anume și care are oroare de sedentarizare. Cei care l-au cunoscut povestesc despre el că putea sminti prin libertățile pe care și le lua. În același timp, era riguros în ceea ce privește cultul liturgic al Bisericii, uneori ironic, aparent sever, întotdeauna galant și atent, oglindind o vocație a dialogului și discreției”.
„Totul era firesc, nimic nu era forțat la el. Parcurgîndu-i scrierile și ascultîndu-i pe cei care i-au fost apropiați, îl văd manifestîndu-se cu nonșalanța acelor puține persoane care pot încălca cu lejeritate și încredere orice fel de convenție prin simplul fapt că știu să o facă într-o manieră aparte. Un asemenea om agită și încîntă prin modul paradoxal, dar în același timp fidel de a se raporta la Evanghelia lui Hristos”.
Profesorul de teologie din București spune că o frază memorabilă din volumul „Timpul Rugului Aprins” i-a marcat slujirea de duhovnic și l-a făcut să înțeleagă mai bine personalitatea Părintelui Andrei, dezvăluindu-i, în același timp, responsabilități și chemări pe care nu le bănuia: „Caracteristica specifică trimisului e aceea că e trecător: trece și lasă o urmă care te trece sub un alt statut”.
Citește interviul integral în Dilema Veche.
În data de 19 august 2020 s-au împlinit 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Andrei Scrima, membru al grupului „Rugul Aprins”, arhimandrit al Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol, reprezentant al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II, membru şi organizator, din 1959, al comunităţii monastice de la Deir-el-Harf (Beirut, Liban).
Foto: arhiva Basilica.ro
