Ştim că Moise prin post s-a urcat în munte (leş. 24, 18.) Că n-ar fi îndrăznit să se apropie de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor, dacă n-ar fi fost înarmat cu postul. Prin post a primit poruncile scrise pe plăci de degetul lui Dumnezeu. Sus, pe munte, postul a prilejuit darea Legii; iar jos, la poalele lui, lăcomia la mâncare a înnebunit pe oameni să se închine idolilor. ‘Poporul, spune Scriptura, s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace” (leş. 32, 6). O singură îmbătare cu vin a zădărnicit cele patruzeci de zile de post şi de rugăciune ale lui Moise. Plăcile scrise cu degetul lui Dumnezeu, pe care le primise postul, pe acelea le-a sfărâmat beţia, că profetul n-a socotit cu cale ca un popor beat să primească legile lui Dumnezeu ( Ieş. 32, 19). Şi astfel, poporul care învăţase să cunoască pe Dumnezeu prin minuni nespus de mari, a alunecat într-o clipită, prin lăcomie la mâncare, la închinarea de idoli. Pune faţă în faţă acestea două: postul, care apropie de Dumnezeu, şi desfătarea, care îndepărtează de mântuire.
Sf. Vasile Cel Mare,Despre post, Ed. IMBOR,Buc., 2009, p. 10.
