Peste 500 de tineri au participat la programul educațional despre viață sănătoasă al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Peste 500 de tineri au participat la finalul săptămânii trecute la simpozioanele organizate în cadrul Proiectului „Tineri pentru Viață Sănătoasă – Educație, Prevenție, Acțiune!”, desfășurat de Fundația „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Întâlnirile au avut loc la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Liceul Tehnologic „Miron Costin” și la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

Temele abordate au vizat importanța unei alimentații echilibrate, riscurile adicțiilor (alimentare, dar și legate de tutun, alcool și alte substanțe), precum și impactul psihologic al bullyingului și al stigmatizării corporale asupra adolescenților.

Printre invitați s-au numărat Dr. Adina-Elena Leoreanu Apetrei, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman și Daniela Diaconu, psiholog și consilier școlar în cadrul CJRAE Neamț / Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman.

„Prin informare și activități practice, ne dorim să îi sprijinim să adopte un stil de viață asumat, responsabil și sănătos, dar și să îi ajutăm să abandoneze obiceiurile care le pot afecta sănătatea fizică și psihică”, a declarat preotul Cristian Apetrei, coordonatorul proiectului.

Proiectul se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Local Roman în perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2025 și include, pe lângă simpozioane, o serie de activități complementare.

În această perioadă, sunt în curs de desfășurare Expoziția urbană „Respect pentru Tine, Respect pentru Celălalt”, găzduită la sediul Fundației „Episcop Melchisedec”, precum și atelierul interactiv „Gătim și Mâncăm Sănătos”, unde tinerii învață practic cum să adopte un stil de viață sănătos prin alimentație echilibrată.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…