Cantus Mundi: Peste 46.000 de persoane au cântat în România și Republica Moldova cu ocazia Orei Pământului

Peste 25.000 de copii și tineri din 682 de coruri din Programul Național Cantus Mundi, alături de peste 21.000 de spectatori, au cântat sâmbătă la evenimentele organizate în 138 de localități din România și Republica Moldova cu ocazia Orei Pământului.

Potrivit unui comunicat transmis de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, participanți de toate vârstele au cântat în spații publice, parcuri, piețe, școli și instituții.

Deși condițiile meteo au fost nefavorabile în unele zone, organizatorii au adaptat rapid desfășurarea evenimentelor, mutând recitalurile în spații interioare.

Efectul Cantus Mundi

Directorul programului, Leila Popovici, a subliniat amploarea ediției din acest an: „A zecea ediție a Orei Pământului cu Cantus Mundi ne aduce un motiv în plus de mândrie – încă o dată înregistrăm recorduri de participare.

„Efectul Cantus Mundi este evident la nivel național: tot mai mulți copii descoperă muzica, cântă împreună și se bucură de experiența de a fi parte dintr-un cor sau ansamblu instrumental”.

Leila Popovici a evidențiat și rolul muzicii în dezvoltarea copiilor: „Programul Național Cantus Mundi face ca muzica să ajungă în viețile copiilor din comunități tot mai diverse, iar fiecare voce ce ni se alătură este esențială, deschizând uși către creativitate, colaborare și armonie”.

Mii de copii au cântat

În cadrul manifestărilor, participanții au stins luminile și au deconectat aparatele electrice neesențiale timp de o oră, iar mii de copii au interpretat simultan selecții din repertoriul special pregătit pentru acest eveniment.

Muzica a fost adaptată și pentru copiii cu deficiențe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române.

Ora Pământului este un eveniment care are loc anual în ultima sâmbătă din luna martie și este organizat de World Wide Fund for Nature (WWF). Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la lansarea celei mai mari mișcări voluntare de mediu în care peste 190 de țări sting luminile timp de o oră.

Foto credit: Facebook / Alexandra Maria Dinu


Știri recente