Sâmbătă, 18 aprilie 2014, Departamentul pentru copii și tineret ATENEUL SFNTULUI PANTELIMON a implementat programul pentru copii și tineret programul eclezial al Sectorului Învățământ și activități al Arhiepiscopiei Bucureștilor intitulat ”Pelerinajul – Cale spre cunoaștere și întărire în credință” în contextul „Anului omagial 2015 al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii” la nivelul Patriarhiei Române după un model inaugurat încă din primăvara anului trecut cand a fost efectuat un pelerinaj la mănăstirile brâncovenești din Oltenia într-un context tematic similar, după cum informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro
Urmând aceste coordonate și în virtutea principiului eclesiologic al ”unității și continuității” învățat de la vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, pelerinajul parohial ”Pe urmele tămăduitorilor Ciumei Roșii. Cazul părintelui Petru Gh. Savin de la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București” a fost organizat la Fortul 13 Jilava – Memorialul rezistenţei anticomuniste – Biserica Drăgănescu (pictată de Pr. Arsenie Boca) – Mănăstirea Comana – Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Giurgiu (reşedinţa episcopală de vară) – Catedrala Episcopală din Giurgiu – Mănăstirea „Sfântul Nicolae” (fosta geamie).
În acest sens, cei 50 de membri ai Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon, care au vizitat Fortul 13 Jilava locul în care a fost întemniţat părintele Petru Gh. Savin, iniţiatorul acestui Departament al parohiei Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, au asistat la o lecție de istorie din care au putut înțelege legăturile existente între acest preot slujitor de la biserica lor de parohie atât cu Mișcarea ”Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim din București, cât și cu părintele Arsenie Boca.
Atunci când părintele Petru Gh. Savin a înfiinţat „Ateneul Sfântului Pantelimon” (1941), în România existau puternice mişcări duhovniceşti în jurul unor mari duhovnici precum părintele Arsenie Boca, părintele Cleopa Ilie şi părintele Arsenie Papacioc, dar şi al unor mănăstiri, precum a fost cazul mişcării spirituale „Rugul Aprins” iniţiată de scriitorul Sandu Tudor la mănăstirea Antim. Astfel, putem concluziona ca o noutate faptul că „Ateneele parohiale”, aşa cum a fost şi cel de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc au fost nişte mişcări spirituală specifice epocii de mare efervescenţă duhovnicească al căror principal scop era de a-i ajuta pe tineri să traverseze cu ajutorul unei mistici care punea accentul pe învierea Mântuitorului nostru Hristos o perioadă de mari temeri, şi îndoieli induse de regimul comunist ateist care era pe cale să se înstăpânească.
În centrul pelerinajului a stat lansarea broşurii cu sceneta de teatru „Şcoala călugăriei” despre viața Cuviosului Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureștilor, inspirată de copilăria vrednicului patriarh Teoctist, dedicată Anului omagial parohial 2015 al Aşezământului cultural-duhovnicesc “Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ 2015 al Părintelui Petru Gh. Savin si publicata cu sprijinul Asociatiei „Lumina Sfantului Andrei”.