Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 16 martie 2014, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujba Sfântei Liturghie la Catedrala Patriarhală din București în Duminica Sfântului Grigorie Palama, a doua din Postul Mare.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat învățăturile duhovnicești ce se desprind din Evanghelia de astăzi care ne arată, în mod deosebit, harul sau puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „În primul rând, omul trebuie să caute mai întâi vindecarea sufletului de păcate și apoi vindecarea trupului de boli trupești. În al doilea rând vedem că Hristos Domnul, deodată cu iertarea păcatelor pe care o dăruiește omului bolnav care vine la El adus de alții, îi dăruiește și harul înfierii zicându-i Fiule, iertate sunt păcatele tale. În al treilea rând vedem că Hristos Domnul când vindecă pe acest om suferind de multă vreme ține seama și de credința celor din jurul său, mai ales de credința celor care l-au adus la El. Ne spune Evanghelia despre el zicând: Și văzând credința lor i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate sunt păcatele tale. Deci, aceste trei mari învățături ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt o călăuză pentru înțelegerea Evangheliei de astăzi și pentru viața noastră creștină”.
În continuare Preafericirea Sa a arătat că puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare a sufletului și a trupului: „Înainte de a-l vindeca pe acesta, Hristos Domnul îi spune: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!, iar cei care au auzit aceste cuvinte au zis: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, decât numai Unul, Dumnezeu?. Însă Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: Iertate sunt păcatele tale, pentru a arăta că El este nu numai om, ci El este Dumnezeu-Omul și, deci, are această putere de a ierta păcatele. Iar după Învierea Sa din morți, Hristos Domnul dăruiește și ucenicilor Săi această putere de a ierta păcatele, zicând: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute (Ioan 20, 22-23). Puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare. În cazul omului paralizat din Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul acestuia, întrucât era bolnav din cauza păcatelor sale, iar după aceea, Hristos Domnul vindecă și trupul când îi spune bolnavului iertat: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!„.
Evanghelia ne mai arată și legătura dintre păcat și boală: „Nu toate bolile sunt urmări ale păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu ne bizui numai pe sănătatea noastră trupească, pe forțele proprii, ci, mai întâi, pe ajutorul Lui, înțelegând, astfel, mai bine că sănătatea este dar al lui Dumnezeu pentru om. Dacă oamenii nu s-ar mai îmbolnăvi deloc, nu s-ar mai smeri, ori s-ar crede nemuritori, sau, mai grav, ar uita că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, pe care l-au primit, pe care trebuie să-l cultive și pentru care trebuie să mulțumească lui Dumnezeu – Dăruitorul vieții și al sănătății, „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, cum se spune în slujbele Bisericii Ortodoxe. Sănătatea nu este ceva care ni se cuvine în mod obligatoriu și nici nu dispunem de ea întru totul, după propria noastră voință, ci, în primul rând, sănătatea este, ca și mântuirea, dar de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel pătimea de o boală grea și s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu să-l vindece. Răspunsul de la Dumnezeu a fost: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Boala Sfântului Apostol Pavel era o pedagogie divină ca el să nu se mândrească pentru multele daruri duhovnicești pe care le-a primit de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan, Hristos Domnul ne arată că un om orb din naștere s-a născut așa nu pentru că au păcătuit părinții lui, nici pentru că el însuși ar fi păcătuit, fiindcă nu putea să păcătuiască înainte de a se naște, ci s-a născut orb printr-o tainică lucrare a lui Dumnezeu: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui nu au păcătuit, spune Mântuitorul, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu (Ioan 9, 3). Prin urmare, nu trebuie să judecăm prea repede pe alții, considerând că orice boală este urmarea păcatului sau pedeapsă pentru păcate. Adesea, boala poate fi o tainică pedagogie divină, o chemare tăcută, dar presantă, la înduhovnicire, la smerenie, la înțelepciune, la ferirea omului de primejdii și mai mari, mai precis, o chemare la căutarea mântuirii sufletului, dimpreună cu dorința de vindecare a trupului. Totuși, există și cazuri în care boala este în mod direct urmarea păcatului, cum este cazul slăbănogului din Evanghelia de azi„, a spus Preafericitul Părinte Daniel.
Patriarhul României a mai arătat că nu știm ce păcate a săvârșit omul paralizat, dar vedem că Hristos Domnul, Duhovnicul și Păstorul de suflete, păstrând taina vieții ascunse a persoanei umane aflate în suferință, nu judecă pe omul păcătos înainte de a-l ajuta dacă acesta caută vindecarea sau mântuirea: „El spune celui bolnav doar atât: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale, nu spune care păcate, când, unde și de ce au fost săvârșite. Aflăm doar că Mântuitorul – Duhovnic, vindecătorul de suflete, eliberează pe omul bolnav de un trecut întunecat și apăsător, pentru a-i oferi un prezent nou, un nou început în viața sa. Iar când ridică pe cineva din păcat și boală, Hristos – Duhovnicul nu-l umilește prin reproșuri, ci El vindecă direct și discret pe cel bolnav fără să-l judece și fără să divulge păcatele acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umană în fața comunității din care face parte. Relația de părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc, pe care o vedem în Evanghelia vindecării slăbănogului din Duminica a II-a din Postul Mare, ne îndeamnă la pocăință și ridicare din boala păcatului, la vindecarea sufletului nostru de paralizia sau slăbănogirea lui, cauzată de păcatele pe care le-am făcut, cunoscute sau necunoscute altora, dar știute de noi înșine și mai ales cunoscute de Dumnezeu Cel Sfânt și Atotștiutor”.
Evanghelia ne mai arată că rugăciunea pentru alții și ajutorarea lor exprimă taina Bisericii-comuniune, a mai spus Preafericirea Sa, arătând în continuare că: „Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare ne arată că Hristos Domnul iartă păcatele și îi dăruiește vindecare bolnavului ținând seama și de credința celor care aduc la El pe omul păcătos și bolnav. În Evanghelie se spune: Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!. Din aceasta vedem cât de mare și de folositoare pentru noi este și credința altora, nu numai credința noastră personală. Când credința noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, de mare folos ne sunt nouă rugăciunea și prezența celor care ne iubesc și au credință mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi și sănătate a sufletului mai bună decât a noastră. Aici vedem taina Bisericii. Acești patru oameni fără nume reprezintă Biserica slujitoare și milostivă, care se roagă nu numai pentru cei prezenți la rugăciunile ei, ci și pentru toți cei bolnavi, săraci, singuri, captivi sau deținuți, călători, pentru sănătatea și mântuirea oamenilor și pentru pacea a toată lumea. Biserica se roagă pentru toți cei care au nevoie de ajutorul și mila lui Dumnezeu. Așadar, fiecare dintre noi trebuie să se roage nu numai pentru sănătatea sa, ci și pentru sănătatea altora, mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Vedem cât de folositor este să aducem la casa în care Se află Hristos, adică la Biserica Sa, pe cei păcătoși și bolnavi, pe toți cei ce au nevoie de iertarea păcatelor și de vindecarea de boli!”.
Preafericitul Părinte Daniel a arătat îndemnul Pericopei Evanghelice la fapte de milostenie: „Evanghelia iubirii milostive a Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă ca, pe lângă rugăciune, post, pocăință și spovedanie, să săvârșim și fapte bune, să ajutăm pe cei bolnavi și pe toți care au nevoie de ajutorul nostru. De fapt, cei patru oameni care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare simbolizează acum și pe toți medicii, asistenții medicali, preoții de caritate, părinții, frații, prietenii, vecinii sau colegii care ajută pe cei bolnavi”.
Duminica a II-a din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama. În continuare, Patriarhul României a vorbit despre personalitatea Sfântului Grigorie Palama, numindu-l teologul luminii necreate și neapuse din Împărăția lui Dumnezeu: „Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit la sfârșitul secolului al XIII-lea și în prima parte a secolului al XIV-lea (1296-1359). El a trecut la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Țării Românești. Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părțile unde se află astăzi Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu, în anul 1347, a devenit arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate și neapuse din Împărăția lui Dumnezeu, învățând că, dacă Dumnezeu voiește, sfinții pot pregusta și vedea duhovnicește această lumină sau slavă încă din viața pământească. Lumina aceasta s-a arătat și Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan la Schimbarea la față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica a rânduit ca în această a doua duminică din Postul Sfintelor Paști să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, pentru a ne arăta că dreapta credință, prăznuită cu solemnitate în Duminica Ortodoxiei, este credința prin care dobândim lumina neapusă și viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu. Numai dacă avem dreaptă credință și dreaptă viețuire, ne luminăm sufletul și trupul, împărtășindu-ne de harul dumnezeiesc sfințitor și mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăției Preasfintei Treimi. Deci, Duminica a doua din Postul Mare este și duminica luminii duhovnicești necreate și veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Lumina aceasta nevăzută cu ochii trupești este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinților, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumina sau slava Preasfintei Treimi care luminează sufletul și trupul omului unit cu Dumnezeu prin rugăciune. Această lumină necreată și veșnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, ea este însăși prezența lui Dumnezeu în oamenii sfinți sau drept-credincioși, smeriți și mult rugători”.
În încheierea cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că rugăciunea și pocăința înnoiesc haina de har a sufletului primită prin Botezul creștin: „Prin rugăciune, post și pocăință, spovedanie și iertarea păcatelor, oamenii se pot apropia de Dumnezeu, se împărtășesc cu Sfintele Taine și simt duhovnicește cum se luminează sufletul și viața lor. Omul care se roagă mult și cu smerenie dobândește prin harul Sfântului Duh față luminoasă și inimă curată, reînnoindu-și astfel haina de lumină primită de la Botez. De aceea, timpul Sfântului și Marelui Post nu este o perioadă de auto-înfometare sau de crispare voluntaristă, ci timp de curățire de păcate și patimi, de luminare, de creștere și de îmbogățire duhovnicească. În această perioadă de timp adunăm mai multă lumină în suflet, lumină din rugăciune, pocăință și post, lumină din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din citirea Vieților Sfinților pe care noi le citim cu bucurie și lumină din faptele bune pe care le săvârșim. Astfel, hrănim sufletul nostru cu lumina cea netrecătoare din Împărăția lui Dumnezeu, care este prezența harului Preasfintei Treimi în viața noastră”
Răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Catedrala patriarhală au fost date, duminica aceasta, de Corul „Accoustic” al Bisericii „Sfântul Nicolae” – „Dintr-o zi”.
Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a III-a din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci.
