În cuvântul rostit cu prilejul Liturghiei şi a resfinţirii Mănăstirii Dealu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a comemorat duminică personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, pe care l-a descris drept un „domnitor român profund credincios, un apărător al crucii şi al Bisericii strămoşesti”.
Capul domnitorului Mihai Viteazul este îngropat la mănăstirea resfinţită duminică de Patriarhul Daniel, după 517 ani de la construirea sa.
Preafericirea Sa a remarcat şi „fermitatea şi demnitatea politicii sale externe şi interne în apărarea credinţei, culturii şi demnităţii neamului românesc”, numindu-l pe Mihai „un principe european în adevăratul sens al cuvântului”.
„El a negociat şi încheiat alianţe şi tratate ca de pildă: Tratatul de la Târgovişte din mai 1598 încheiat cu solii împăratului Rudolf al II-lea al sfântului Imperiu Roman de naţiune germană, tratat prin care au fost recunoscute oficial drepturile domnitorului muntean asupra Transilvaniei, precum şi dreptul Mitropolitului Ţării Româneşti de a hirotoni ierarhi şi preoţi pentru românii ortodocşi din Ardeal”.
Principalii sfătuitori ai domnitorului muntean au fost clerici ai Bisericii Ortodoxe, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, evidenţiind astfel apropierea sa faţă de Biserica strămoşească.
„Ca fiu al Bisericii Ortodoxe, domnitorul Mihai Viteazul şi-a ales sfătuitori înţelepţi, mulţi dintre ei ierarhi cărturari ortodocşi ori călugări duhovniceşti precum era Mitropolitul Eftimie al III-ea al Ţării Româneşti, om de încredere al domnitorului, sau Mitropolitul Luca de Cipru care, pe când era Episcop de Buzău, a fost trimis în misiuni diplomatice sau duhovnicul său, stareţul Serghie al Mănăstirii Tismana”.
Mihai Viteazul – ctitor al Bisericii Mihai Vodă din capitală
Părintele Patriarh a relatat şi un „episod unic din viaţa lui Mihai Viteazul pe când era Ban al Craiovei” când domnitorul Alexandru al III-lea „a dispus în mod arbitrar decapitarea lui fiind acuzat în mod nedrept de trădare”.
În drumul spre locul execuţiei, Mihai cere voie să intre în biserica din apropiere, pentru a se ruga. În faţa icoanei Sfântului Nicolae din Biserica Albă – Postăvari, situată în mahalaua cu acelaşi nume, Mihai făgăduieşte, în schimbul vieţii, ridicarea unei mănăstiri cu hramul „Sfântul Nicolae“.
„Înainte de execuţiei, călăul impresionat de lumina feţei tânărului Mihai şi neîndrăznind să-l ucidă a aruncat securea şi a fugit. Văzând minunea, boierii au cerut stăruitor domnitorului iertarea celui condamnat la moarte, iar domnitorul a fost silit să o acorde”, a spus Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh a explicat că Mihai Viteazul şi-a respectat promisiunea pe care a făcut-o Sfântului Nicolae, construind în anul 1594 Biserica Mihai Vodă din Bucureşti.
Din nefericire şi această biserică a fost răstignită de regimul comunist prin demolarea ansamblului bisericii şi translarea ei în anul 1985, a subliniat Preafericirea Sa.
Mihai Viteazul a realizat prima unire a celor trei principate
Actul de unire din 1600 este cel mai important eveniment din istoria domnitorului muntean. După victoria asupra lui Andrei Bathory, îşi face intrarea triumfală în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy.
În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, realizând, astfel, prima unire a Ţărilor Române. Titulatura folosită de voievod era: „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“.
Pentru a consolida unirea, Mihai Viteazul a luat câteva măsuri urgente: adoptarea aceliaşi steme pentru toate teritoriile (stema avea în vârf vulturul cu crucea în cioc), a construit o biserică ortodoxă la Alba Iulia, care a servit drept catedrală, a acordat anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români şi a numit ca mitropolit al Transilvaniei pe Sfântul Ioan de la Prislop.
Foto credit: ZL
