O parohie românească în apropriere de Roma a achiziționat propria biserică

Parohia românească „Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei” din Rocca di Papa, localitate situată la aproximativ 25 de kilometri de Roma, a achiziționat propria biserică.

Anunțul a fost făcut miercuri de reprezentanții parohiei, care au precizat că demersurile pentru cumpărarea noului spațiu de cult au început în anul 2024.

„Cu inimile pline de recunoștință și bucurie sfântă, aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru această mare binecuvântare”, au transmis reprezentanții parohiei, mulțumind tuturor celor care au sprijinit împlinirea acestui proiect.

Noul lăcaș de cult este situat pe Via Giuseppe Lucatelli nr. 21, în centrul istoric al orașului Rocca di Papa, și va deveni noul sediu al parohiei.

Reprezentanții comunității au subliniat că noua biserică va reprezenta noua casă spiritual pentru credincioșii români din zonă și au exprimat recunoștință tuturor binefăcătorilor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv.

Parohia „Sfântul Ierarh Silvestru” din Rocca di Papa a fost înființată în data de 15 septembrie 2009. Parohul comunității românești este părintele Alexandru Ovidiu Szasz.

Foto credit: Facebook / Comune di Rocca di Papa


Știri recente