La biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț va fi oficiat astăzi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Parastasul la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire preot Vasile Ignătescu, informează doxologia.ro. O biografie a părintelui Vasilică, așa cum i se spunea vrednicului slujitor al Bisericii, este prezentată în rândurile de mai jos.
Părintele Vasile Ignătescu s-a născut pe 10 decembrie 1927 în localitatea Părhăuți, județul Suceava. Părinții săi, Gheorghe și Ileana Ignătescu, i-au dat o aleasă educație creștină, sădindu-i în suflet încă din cea mai fragedă copilărie dragostea față de sfânta Biserică și față de țara în care s-a născut. La vârsta școlară a urmat clasele I-IV în satul natal după care, începând cu clasa a V-a, a continuat învățătura la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 1938-1946. În anul 1946 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Suceava, mutată aici de la Cernăuți, iar din 1948 la București, ca urmare a comasării Facultății de Teologie a Universității din Iași cu Facultatea de Teologie din București. A absolvit această facultate în anul 1950, avându-l profesor, printre alții, pe părintele Dumitru Stăniloae, de la care a prins o deosebită dragoste pentru disciplina Teologie Dogmatică.
În același an, 1950, și la îndemnul părintelui Stăniloae, a fost hirotonit preot misionar în Episcopia Clujului pentru parohiile foste greco-catolice din Câmpia Transilvaniei. Timp de nouă ani a desfășurat activitate misionară în parohiile Urca de Câmpie (1950-1953), Silvașu de Câmpie (1953-1956), Vlădeni-Codlea (1956-1959). Fire dinamică, caracterizată printr-un fel „neastâmpăr pastoral”, a mobilizat pe credincioșii din aceste parohii pentru repararea și dotarea bisericilor cu cele necesare desfășurării cultului divin.
Între anii 1956-1959 își continuă pregătirea teologică superioară urmând cursurile de magisteriu la Facultatea de Teologie din București, finalizând aceste cursuri cu susținerea examenului aprofundat de admisibilitate, pe care l-a promovat cu calificativul „foarte bine”. În perioada 1959-1970 a fost profesor de dogmatică și limba franceză la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde, între anii 1964-1967, a deținut și funcția de director. Concomitent cu munca la catedră a desfășurat și o frumoasă activitate pastoral-misionară în parohiile Vânători, „Sfântul Gheorghe” din Tg. Neamț, „Sf. Ilie” din Tg. Neamț, Nemțișor. În aceste parohii s-a angajat în lucrări de reparații, restaurare și pictare (Nemțișor).
Două decenii de misiune în străinătate
Binecuvântat de Dumnezeu cu o adevărată harismă de a lucra cu oamenii, pretutindeni a reușit să-i atragă și să-i implice în lucrările administrative desfășurate în aceste parohii, pătrunzând și rămânând în inima fiecăruia prin modul jertfelnic și hărnicia cu care trudea alături de ei de dimineață până seara. În anul 1970 a renunțat la catedra de la seminar pentru a pleca preot misionar în Canada. În așteptarea ieșirii documentelor de plecare, între 1970-1971 a lucrat la Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Întrucât documentele de plecare în străinătate, în acea perioadă, se eliberau foarte greu, până la plecare, care s-a petrecut abia în 1974, s-a întors și a slujit în parohia Nemțișor, a cărei sfințire avusese loc în anul 1970 prin strădania sa. Ca și în țară, în Canada a desfășurat o frumoasă activitate pastoral-misionară, cultural-educativă și patriotică printre românii stabiliți acolo, cărora, prin osteneala și stăruința sa le-a fost ridicată și o bisericuță. Atât de mult a fost implicat în activitatea din Canada, unde a fost un adevărat factor de coeziune spirituală, și nu numai, încât guvernatorul provinciei Manitoba, în 1976, i-a acordat titlul de „Cetățean de onoare” și i-a oferit cheia de aur a orașului Winnipeg (mărturia sa). Peste trei ani (1977) s-a întors în țară, stabilindu-se la Nemțișor, unde își construise o casă, dar în același an a plecat la Los Angeles (SUA) pentru misiune printre românii de acolo. La Los Angeles a reușit, cu ajutorul românilor de acolo și din țară, să ridice o biserică pe care a terminat-o în 1990 și pe care a înzestrat-o cu catapeteasmă nouă pictată de frații Mihai și Gavriil Moroșanu. Atât în Canada, cât și în Statele Unite, pe lângă sămânța Evangheliei, a semănat și sămânța românismului, luptând pentru realizarea unității românilor, pentru păstrarea identității lor naționale și a credinței strămoșești, printr-o intensă activitate culturală și pastorală. Misiunea sa în străinătate a durat timp de 19 ani, cu două reveniri în țară, când a slujit în satele Ocea, Topolița și Săcălușești, unde a ajutat la refacerea bisericilor din aceste localități.
În toamna anului 1992 a revenit în țară, într-un concediu mai îndelungat, încredințându-i-se de către IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului, parohia Trifești, cu scopul de a reface biserica parohială. În 1993, s-a întors definitiv acasă, fiind încadrat ca preot duhovnic pentru elevii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a lucrat până la pensionarea sa definitivă.
Merite pentru activitatea misionară, administrativă și didactică
Firea sa energică și capacitatea de a comunica și lucra cu oamenii trebuia, în continuare, valorificată și pe teren pastoral, nu numai didactic. De aceea, începând cu data de 15 mai 1995, ca urmare a pensionării preotului paroh Constantin Grigoriu, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, l-a numit preot paroh, cu titlul de suplinitor, al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț, la propunerea părintelui profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anii ce au urmat s-a angajat să sprijine marea lucrare de înălțare a frumoasei și impunătoarei biserici, închinată Sfântului Ioan Iacob, din curtea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, unde, împreună cu soția sa, vrednica și distinsa doamnă preoteasă Georgeta, care i-a fost cel mai mare sprijin în toată activitatea sa, se numără printre primii și cei mai importanți donatori. Ca o recunoaștere a valorii lucrării sale misionare, administrative și didactice a primit rangul de iconom stavrofor și i-a fost acordată distincția „Crucea Patriarhală”, iar Consiliul Local al orașului Târgu Neamț i-a conferit titlul de „Cetățean de onoare”. A fost un bun teolog, un îndrăgit profesor, un devotat păstor și un jertfelnic misionar. Fire sensibilă, totdeauna cu fața senină, degaja o bunătate deosebită care se concretiza în ajutorarea celor aflați în nevoi, mai ales a celor bolnavi pe care, acasă sau în spital, îi vizita deseori mângâindu-i și încurajându-i în suferința lor. Iar copiilor și tinerilor le-a fost un adevărat prieten.
