Părintele Cleopa nu a murit. Trăiește în fiecare din cei care l-au cunoscut, l-au ascultat sau i-au citit cărțile. Despre părintele Cleopa Ilie nu se poate vorbi decât la prezent, pentru că memoria sa nu a fost dată uitării și este cinstită cu profundă recunoaștere de către credincioși. Este cunoscut ca unul dintre cei mai importanți duhovnici români, totodată rugător și scriitor bisericesc, poet, stareț, sihastru și un adevărat cunoscător al Sfintelor Scripturi, al scrierilor filocalice, dogmatice, morale și canonice ale Sfinților Părinți. Dincolo de toate acestea, rămâne un profund cunoscător și povățuitor sufletesc al multor creștini ortodocși. I-a apropiat pe fiecare în parte și nu a ținut seama de categoria socială, bogăția materială sau inteligență. Părintele rămâne prietenul celor mulți, necăjiți și fără de speranță, puntea duhovnicească care face trecerea de la pământ la cer.
Când le ceri oamenilor să vorbească despre părintele Cleopa, simți cum îi încearcă o stare de profundă recunoștință și apreciere. Își caută cele mai frumoase cuvinte și parcă tot nu sunt mulțumiți de felul în care se exprimă. „Mi-e atât de drag, încât cuvintele sunt prea puține ca să descrie sentimentul”, se scuză o doamnă trecută de prima tinerețe. „Să știți că prima spovedanie din viața mea am făcut-o la Sihăstria după ce am ascultat un cuvânt al părintelui Cleopa, acolo, la chilia dânsului, unde se strângea foarte multă lume. Pacea pe care o transmitea, hotărârea cuvintelor lui m-au convins să primesc Taina Spovedaniei. Deși eram din București, măcar o dată pe an mergeam la acest mare duhovnic pentru a primi cuvânt de bucurie, de pace și sfaturi la diverse probleme. Nici acum nu mă despart de părintele Cleopa, pentru că îi citesc predicile și toate cărțile care apar în librării, deși poate unora li se par prea simple, lipsite de filosofia lumii în care trăim. Ele au ceea ce avea părintele Cleopa din belșug – simplitate și sfințenie. Părintele făcea filosofia sufletului, care este credința în Bunul Dumnezeu”, spune Cosmin Marga, de 43 de ani, șef distribuție.
„Se ruga mult, mult, și ne dădea sfaturile cele mai potrivite”
Cei mai mulți îl recunosc pe părintele ca pe un apropiat al lor și al familiilor acestora. „Pentru mine și pentru familia mea părintele Cleopa a fost și este în continuare, prin cărțile sale, ghidul nostru. Numai când îl priveam pe părintele mă linișteam și uitam de toate cele rele. Dânsul a adus multă bucurie celor suferinzi, singuri, bătrâni, neputincioși sau săraci. Pentru toți avea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni nemângâiat sau trist. Eu îl port mereu în gândul meu și cu el îmi încep pomelnicul de morți”, este de părere Maria Vâncu, 57 de ani de ani, croitoreasă.
Cristina Dănciulescu are 36 de ani, este profesoară și își amintește cum l-a cunoscut pe „părintele nostru drag și nu îl voi uita niciodată. L-am cunoscut și pe părintele Sofian de la Antim, pe părintele Arsenie de la Techirghiol, dar părintele Cleopa cred că este deosebit. Se ruga mult, mult, și ne dădea sfaturile cele mai potrivite. Acum mă rog pentru părintele și îmi doresc să pună și el o vorbă bună pentru noi, acolo, în ceruri. El este sfântul nostru, al celor de pe pământ. Noi, cei din lumea obișnuită, nu vom ajunge niciodată ca părintele Cleopa, dar trebuie măcar să ne străduim, să ne rugăm cum ne învăța el, să ne iubim și să fim cinstiți unii cu alții. Lumea este foarte rea acum și avem mare nevoie de călugări care să ne îndrume așa cum făcea părintele, să se roage pentru noi, ca să avem îndurare de la Cel de sus”.
„Cred că în timp îl vom găsi și în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române”
Și cei mai tineri îl cunosc pe părintele, iar Cristian Preda, student la teologie, este unul dintre aceștia: „Părintele Cleopa a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc. Rugăciunea sa neîncetată, blândețea sa, experiența sa în pustia Sihăstriei nu a păstrat-o doar pentru sine, ci a împărtășit câte puțin din duhul său fiecărui pelerin care venea la academia duhovnicească de la Sihăstria și îl asculta. Auzim, citim și suntem impresionați de mari teologi sau părinți ai bisericii din trecut. Părintele Cleopa se înscrie, prin modul său de a fi, de a viețui și de a se manifesta, în rândul părinților duhovnicești, care au rodit în acest veac. Duhul său filocalic va dăinui, cu siguranță, peste veacuri și cred că în timp îl vom găsi și în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române”.
Printre cei care știu de părintele Ilie Cleopa există și o categorie semnificativă care nu l-a cunoscut personal. Îl știu doar din cărțile scrise. Dan Marteș, electronist din București, spune: „Nu l-am cunoscut personal pe părintele Cleopa, în schimb am auzit și aud tot timpul de el, în biserici. De curând am primit canon să citesc una dintre cărțile lui. Trebuie să mărturisesc că, după ce am citit prima carte din seria „Ne vorbește părintele Cleopa”, nu a mai fost nevoie de nici un canon. Am citit toate cărțile scrise de dânsul până acum de bună voie. M-am gândit ce mă poate face să citesc și să recitesc aceste cărți și cred că dragostea cu care au fost scrise și sinceritatea care reiese din aceste pagini mă atrag atât pe mine, cât și pe ceilalți oameni. Lumea și Biserica Ortodoxă Română are nevoie de astfel de barometre spirituale, care să arate calea cea bună tuturor celor care caută să trăiască în liniște și armonie sufletească”.
„Pentru mine, părintele Cleopa a fost călăuză în credința ortodoxă”
„Fără Dumnezeu nu este nimic. Am terminat liceul pe timpul lui Ceaușescu, când nu erau prevăzute în programă ore de religie. Mi-aș fi dorit să fac religie în școală, pentru că aveam întrebări ale căror răspunsuri nu le puteam afla de la părinții mei, deși erau oameni credincioși. În adolescență, am avut o personalitate foarte puternică, eram rebel, însă singura mea slăbiciune era bunica. Aproape analfabetă, bunica mea se ruga în fiecare dimineață și seară. Ea îmi dădea lămuririle de care aveam nevoie, în limbajul ei de om simplu. Ea m-a apropiat de religie, de Biserică și de părintele Cleopa. După ce bunica a murit, nu am rămas singur, mi l-a lăsat pe părintele. Și acum am cărțile lui; am mers de nenumărate ori la Sihăstria. El mi-a redat liniștea interioară, am devenit alt om, mult mai așezat. Pentru mine, părintele Cleopa a fost călăuză în credința ortodoxă”, spune Grigore Isac, bucătar.
Cuvintele oamenilor sunt înălțătoare. Nu mai încape loc de alte comentarii. „Spunea părintele „Dacă nu am dormi în păcate, am plânge toată ziua”. Și așa este. Mi-au rămas cuvintele lui în minte, la fel cum ceea ce îmi spunea mama, când eram mică, era sfânt. Părintele Ilie Cleopa a fost un mare duhovnic și rugător. A fost un povățuitor sufletesc deosebit, care cu greu mai poate fi găsit în zilele noastre. Merg și acum la mormântul călugărului nostru preaiubit, să aprind o lumânare, să duc o floare. Vorbesc cu el de parcă ar fi viu. Este o energie și un spirit cu totul aparte la locul de veci al părintelui. Te duci încărcat cu necazuri, gânduri negre și te întorci senin. Părintele ne iubește și dincolo de groapa morții”, este de părere Ana Mușat, funcționară.
„Chiar dacă hainele îi erau modeste, vorba îi era nectar”
Doi prieteni urcă împreună Colina Patriarhiei. Sunt amândoi studenți la Politehnică. Mihai spune: „L-am întâlnit de mai multe ori pe părintele Cleopa. Credincioșii care veneau la chilia lui îi sorbeau fiecare cuvânt al său. Erau printre ei și destul de mulți sectanți care doreau să-l vadă și să-l asculte. Erau primiți cu toții cei ce-l căutau. Nu era refuzat nici unul.”
Ștefan, un tânăr vesel mărturisește: „Nu l-am cunoscut personal pe părintele. L-am văzut doar o singură dată, când, bolnav și ostenit, se grăbea să iasă în fața chiliei. Acolo, o mulțime de credincioși, adunată încă din zorii zilei, aștepta să îl vadă și să-l asculte vorbind. Așa cum stătea în cerdacul casei țărănești, cu pieptar moldovenesc pe umeri, părea un patriarh al simplității. Chiar dacă hainele îi erau modeste, vorba îi era nectar. Umplea zările cu prezența lui, iar vocea îi răsuna ca un tunet, mai ales când spunea „Dacă aș putea, v-aș lua pe toți în traistă și v-aș duce în rai”. Era un bun cunoscător al cerului văzut și nevăzut”. (Reportaj semnat de Raluca Brodner și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 noiembrie 2008)
