Papa Francisc îl felicită pe Patriarhul României la împlinirea vârstei de 70 de ani: Text integral

Papa Francisc a transmis un mesaj de felicitare Patriarhului Daniel la împlinirea vârstei de 70 de ani. Conducătorul Bisericii Romano-Catolice a făcut referire la întâlnirea de la Bucureşti din anul 2019 şi l-a rugat pe Dumnezeu să aducă binecuvântările Sale de sănătate și fericire peste Preafericirea Sa. 

Text integral:

Patriarhul Daniel, Îndrumător al Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitului Daniel,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cu ocazia celei de-a șaptezecea zi de naștere a Preafericirii Voastre, Vă asigur cordial de apropierea mea spirituală. Mă rog ca Dumnezeu Cel Atotputernic să aducă binecuvântările Sale de sănătate și fericire peste Preafericirea Voastră și să reverse din abundență darurile Sfântului Duh peste slujirea Voastră bisericească.

Lumina lui Iisus Cel înviat să lumineze întotdeauna asupra Voastră, iar Biserica Ortodoxă Română, sub îndrumarea Preafericirii Voastre, să continue să crească în credință și în caritate, pentru a da mărturie despre Domnul Hristos.

Iubite frate, reamintindu-ne cu multă afecțiune de întâlnirea noastră în București, reînnoiesc în rugăciune urările mele cele mai bune și Vă îmbrățișăm fratern în pacea Domnului.

Papa Francisc

Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente