Omagiu adus unui vrednic slujitor din Basarabia: Mitropolitul Petru a sfințit un bust ridicat în memoria lui

Mitropolitul Petru al Basarabiei a sfințit un bust, la finalul săptămânii trecute, în Parohia „Sfântul Nicolae” din Sadova, Republica Moldova. Monumentul a fost ridicat în memoria părintelui Victor Chicu, vrednic slujitor al comunității.

Slujba de sfințire a fost precedată de oficierea unui parastas pentru preoții care au slujit de-a lungul timpului în această comunitate. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța păstrării memoriei înaintașilor și a comuniunii dintre generații.

„Atunci când ne adunăm în rugăciune în jurul sfinților și ne cinstim înaintașii, înțelegem mai bine cine suntem și ce avem de păstrat pentru cei care vin după noi”.

Părintele Valeriu Enachi, actualul paroh al comunității, a evocat activitatea îndelungată părintelui Victor Chicu în viața satului.

„Datorită râvnei și strădaniei sale, și-a îndeplinit activitatea sub trei aspecte ale preoției: în plan sfințitor, în plan conducător și în plan învățătoresc. Și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. De aceea a rămas și rămâne în memoria sadovenilor ca un vrednic păstor de suflete”, a declarat părintele paroh pentru Trinitas TV.

Preoți și enoriași s-au alăturat vineri, 22 mai 2026, evenimentului omagial dedicat părintelui Victor Chicu, vrednic slujitor al comunității timp de 62 de ani. Foto credit: Facebook / Mitropolia Basarabiei

Sărbătoare pentru comunitate

Ziua de sărbătoare a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, alături de clerici veniți de pe ambele maluri ale Prutului.

La eveniment au participat preoți de la Centrul Eparhial Chișinău și din Arhiepiscopia Iașilor, membri ai Grupului Coral „Anachron” din Sadova, județul Suceava, precum și credincioși, care au sărbătorit Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, potrivit calendarului nerevizuit.

Părintele protopop Florin Călugăru de la Protopopiatului Iași I a subliniat evlavia comunității față de Sfântul Nicolae și însemnătatea sărbătorii.

„Această sărbătoare, fiind cu cruce neagră, nu este serbată peste tot. Poate doar în bisericile unde este hram, acolo există o evlavie deosebită. M-am bucurat când am auzit că îi spuneți Sfântul Nicolae de Vară. Este o sărbătoare de o importanță deosebită și, cu siguranță, ați simțit binecuvântarea Sfântului Nicolae”, a spus părintele Florin Călugăru.

În semn de apreciere pentru activitatea pastorală și misionară, părintele Victor Chicu a primit post-mortem Ordinul Mitropolitan „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, oferit de Mitropolia Basarabiei.

Foto credit: Facebook / Mitropolia Basarabiei


Știri recente

Mănăstirea Comana a găzduit prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”

Mănăstirea Comana din județul Giurgiu a găzduit sâmbăta trecută prima ediție a Conferinței Naționale „Teologie. Istorie. Arhivistică. Biblioteconomie”. Evenimentul a reunit specialiști și cercetători din domeniile teologiei, istoriei, arhivisticii și biblioteconomiei, fiind structurat în trei…