O nouă statuie a Reginei Maria a fost inaugurată vineri la Jucu, județul Cluj, ca omagiu pentru una dintre cele mai importante personalități ale istoriei moderne a României.
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba de sfințire a noului monument și a evidențiat implicarea Reginei Maria în viața poporului român, subliniind importanța păstrării memoriei marilor personalități și a eroilor care au contribuit la făurirea României Mari.
La eveniment au participat Alteța Sa Principele Radu al României, reprezentanți ai Guvernului României, oficialități locale și județene, președintele emerit al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, profesori, generali și oameni de cultură.
În discursul său, primarul comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, a explicat că amplasarea monumentului este un dar simbolic pentru comunitate.
La rândul său, Principele Radu a evocat personalitatea Reginei Maria drept un model de dăruire, demnitate și iubire de țară, subliniind importanța păstrării memoriei istorice și a transmiterii acestor valori generațiilor viitoare.
Lucrarea artistică a fost realizată de sculptorul Liviu Plugărescu, prin care se reafirmă importanța cultivării memoriei istorice în viața societății contemporane.
Foto credit: Radio Renașterea / Pr. Marius Focșanu




