Oltenia de sub Munte: Vor fi inaugurate trasee turistice prin satele din județul Vâlcea

Asociația Kogayon a demarat în luna ianuarie un proiect amplu de facilitare a accesului turiștilor către valorile naturale și culturale din zona de nord a județului Vâlcea. Proiectul este intitulat „Oltenia de sub Munte”.

Inițiativa include crearea unei rețele de trasee turistice care să lege satele tradiționale de mănăstirile și siturile geologice din regiune, totul fiind ilustrat printr-o hartă pictată.

Proiectul Geoparcului

Florin Stoican, reprezentantul Asociației Kogayon, a prezentat datele referitoare la proiectul Geoparcului „Oltenia de sub Munte”.

„Traseele pot fi parcurse atât pe jos, cât și cu bicicleta și oferă turiștilor posibilitatea de a descoperi pădurile, dealurile și livezile satelor comunei, de a vizita biserici, situri geologice și de biodiversitate, de a interacționa cu oamenii locului”, a declarat Florin Stoican pentru Agerpres.

„Este vorba de 13 trasee în circuit, cu lungimi între 4 și 18 kilometri, cu pornire din centrul comunei. Sunt trasee de dificultate mică, fiind exclusiv pe drumuri publice prin sate și pe dealuri, cunoscute de către localnici, dar greu de accesat de către vizitatorii care nu cunosc locurile”.

Geoparcul „Oltenia de sub Munte” se întinde pe o suprafață de 635 kilometri pătrați și cuprinde 41 de sate. Teritoriul are 18 arii naturale protejate, 40 de geosituri și 65 situri culturale și pentru biodiversitate.

Foto credit: Facebook / Oltenia de sub Munte – geoparc aspirant UNESCO


Știri recente