Mitropolitul Teofan spune că în noaptea de Paști, precum şi în perioada care urmează, trăim ceva aparte, ceva deosebit faţă de celelalte zile ale anului, însă de-a lungul anului pierdem „acest puțin” pentru că nu suntem „oameni ai învierii” și aparținem în mod formal Bisericii, precum ramurile uscate ale unui copac.
„De cele mai multe ori nu reuşim să exprimăm în cuvinte această stare, însă simţim că o lucrare tainică se petrece în noi. Este o mare bucurie care se revarsă peste întreaga noastră fiinţă. Avem, parcă, mai multă viaţă în noi, mai mult seninătate. Vedem lumea cu alţi ochi şi arătăm mai multă deschidere faţă de semenii noştri. Natura însăşi pare a fi mai frumoasă în ziua Învierii”, mărturisește ierarhul în Pastorala de Paști.
Înaltpreasfinția Sa precizează și explicația acestei bucurii simțite: „Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti”, dar „De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului?”
„Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele”, constată Mitropolitul Teofan.
„Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte”.
„Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii”, adaugă ierarhul.
După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi (Apocalipsa 3:1), nu avem viaţă în noi înşine. Suntem „izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună” (2 Petru 2:17), „pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi” (Iuda 1:12).
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei oferă în mesajul pastoral răspunsul unic la consecinţa acestei stări de fapt arătată dureros într-un val de nemulţumire, de nelinişte, de deznădejde, în lipsă de perspectivă, în gol interior:
„Răspunsul la această criză duhovnicească nu poate fi aflat nici în politică, nici în economie, nici în tehnologie, nici în programele ecologice sau de eliminare a sărăciei şi a bolilor. Soluţia ne-o oferă Hristos: «Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă» (Matei 6: 33)”.
„Învăţătura Bisericii mărturiseşte că, înainte de învierea cu trupul, Hristos a coborât la iad pentru a elibera din lanţurile morţii pe cei aflaţi acolo. Aceasta arată că singura cale de a ieşi din existenţa noastră de iad şi de moarte este coborârea lui Hristos în viaţa noastră. El coboară însă numai dacă și permitem acest lucru, dacă ne deschidem prezenţei Lui în existenţa noastră”, atrage atenția Mitropolitul Teofan.
Ierarhul spune că Hristos pătrunde în viaţa noastră şi ne scoate din diferitele forme de iad şi de moarte, făcându-ne părtaşi Învierii Sale prin mai multe căi: credinţa, apartenenţa la Biserică, relația autentică cu semenii, duh de pocăință și de smerenie, căutarea liniştii lăuntrice.
Vezi pe larg cele 5 căi, dar și alte recomandări ale Mitropolitului Teofan în Scrisoarea Pastorala intitulată „Din tărâmul morţii în tărâmul vieţuirii celei adevărate”.
Foto credit: Doxologia
