Nu poate fi duhovnic bun cel ce nu a fost mai întâi ucenic bun

La fel ca în ediția de anul trecut, Atelierul de formare pentru tinerii preoți hirotoniți din Arhiepiscopia Iașilor s-a bucurat de prezența părintelui Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, care a susținut joi, 4 septembrie 2014, atelierul de facilitare cu titlul „Duhovnic și ucenic”, urmat de două sesiuni de seminarizare a temei. Prezentările părintelui arhimandrit au trezit un viu interes în rândul participanților, întâlnirea transformându-se într-un veritabil și ziditor dialog.

Unul dintre cele mai interesante și captivante ateliere de facilitare susținute în cele două săptămâni în cadrul Atelierului de formare pentru tinerii preoți hirotoniți din Arhiepiscopia Iașilor, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, a fost cel al părintelui arhimandrit Damaschin Luchian, duhovnic la Mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava, care, joia trecută, le-a vorbit tinerilor preoți participanți despre relația dintre duhovnic și ucenic.

Tema, una foarte generoasă, cu multe posibilități de tratare, a fost dezvoltată de părintele invitat în trei etape: Preotul – părinte duhovnicesc al parohiei: Cum devin? (1) Cum cresc? (2) Spre ce mă îndrept? (3), tratând subiecte precum nevoile preotului care reclamă „dependența” duhovnicească, pretexte ale lipsei/fragilității unei relații dintre preot și un părinte duhovnicec, modelele biblice, modelele din spiritualitatea monahală, precum și alte elemente specifice.

„Nu poți să dai ceea ce nu ai; nu poți să înveți ceea ce nu ai practicat”

„Dacă lumea ne spune părinte, înseamnă că dăm naștere unor fii, naștem fii pentru Împărăția lui Dumnezeu. Cum devine eu părinte? Până în ajunul hirotoniei, viitorul preot este un tânăr absolvent de facultate sau seminar, posesor al unui certificat de absolvire al examenului de capacitate preoțească, cu o decizie de numire, care va fi apoi instalat preot al comunității și chemat să fie/să devină părintele acelei comunități. Ce am la îndemână, ce mă ajută în lucrarea mea de părinte, care îmi sunt pilonii, pe ce mă sprijin, de unde îmi iau resursele? Cum mă formez eu ca părinte? Cum se petrece transformarea mea în părinte? Cum mă nasc ca părinte? Posibilele răspunsuri ar fi: cunoștințele acumulate, experiența rugăciunii, a Liturghiei, meditația, lectura continuă, rugăciunea continuă, exercițiul spovedaniei și al relației cu oamenii etc. Însă, la baza acestora stă un principiu, valabil în multe domenii: nu poți să dai ceea ce nu ai; nu poți să înveți ceea ce nu ai practicat. În această idee, principiul de bază în duhovnicie se definește astfel: „Nu poate fi duhovnic bun cel ce nu a fost mai întâi ucenic bun”. Mergând la esență, Sfântul Simeon Noul Teolog invalidează pretenția și consideră un abuz faptul de a te considera părinte duhovnicesc mai înainte de a fi fost – și de a continua să fii – ucenic, fiu duhovnicesc: „Cei care n-au avut părinte, în nici un caz nu au devenit fiii cuiva. Și cei care nu au devenit fii, este vădit că nu sunt născuți, nu au venit la existență. Și cei care n-au venit la existență nu au intrat în lumea duhovnicească, ci, după cum cei care nu sunt născuți trupește nu sunt în această viață, tot astfel cei care nu sunt născuți duhovnicește nu sunt sau nu intră în lumea duhovnicească”. La fel, Sfântul Isaac Sirul spune că „cel bolnav cu sufletul, dar care îndreptează pe alții, e ca un om cu ochii orbi ce arată calea altora”. Vindecarea propriului meu suflet este premiză pentru eficiența lucrării mele cu alți oameni. Din propria experiență se extrag concluzii mai durabile și mai credibile decât din lecturi”, a spus părintele invitat în debutul atelierului de facilitare susținut.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Comentarii Facebook


Știri recente