Episcopia Caransebeșului a lansat vineri un program social dedicat copiilor din municipiu, aflați în situații vulnerabile.
Proiectul are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului beneficiarilor la servicii sociale integrate și de calitate, contribuind la prevenirea excluziunii sociale și la reducerea riscului de abandon școlar.
În cadrul proiectului, va deveni operațional un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.
Programul, intitulat „Servicii sociale integrate pentru copiii din municipiul Caransebeș”, este finanțat prin Fondul Social European Plus și se desfășoară între 1 iunie 2026 și 31 mai 2028.
De activitățile programului vor beneficia 58 de copii, dintre care șase sunt de etnie rromă. Aceștia vor avea parte de sprijin educațional și ajutor la efectuarea temelor, consiliere psihologică și socială, activități recreative, culturale și de dezvoltare personală, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, transport zilnic și masă de prânz, activități de educație parentală și consiliere pentru familii și excursii, tabere de zi și activități comunitare destinate promovării incluziunii sociale.
Proiectul urmărește creșterea participării școlare, reducerea abandonului școlar, dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor, consolidarea relației dintre copii și familiile acestora și crearea unui model de intervenție socială durabil, cu posibilitatea de a fi replicat și în alte comunități din județul Caraș-Severin.
Foto credit: Episcopia Caransebeșului




