Noul așezământ parohial al comunității din Dragomirești-Deal a fost sfințit

Parohia Dragomirești-Deal a inaugurat duminică Așezământul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care va deservi necesitățile pastorale și social-educaționale din comunitate.

Momentul a fost marcat de o slujbă de binecuvântare oficiată de părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Acest așezământ parohial a fost construit în curtea casei parohiale, între anii 2024-2025, cu sprijinul financiar al primăriei comunei, și era foarte necesar, pentru că această parohie nu avea spațiile necesare pentru desfășurarea multiplelor activități ale parohiei. Aici se organizează de multe ori cateheze, activități cu tinerii, și nu exista un astfel de spațiu dedicat acestor activități”, a subliniat părintele consilier eparhial.

Părintele Ioan Bondar, protopop de Ilfov Sud, a subliniat necesitatea unui astfel de așezământ pentru activitățile multiple desfășurate de parohie.

„Cu ajutorul autorității locale și cu sprijinul unor donatori s-a edificat acest așezământ în care se arată că Biserica nu e vie doar din punct de vedere liturgic, ci și din punct de vedere administrativ, cultural, educațional și social-filantropic. Aici se vor desfășura activități cu tinerii, cu copiii, și toate aceste lucrări, vor aduce mare bucurie în parohie.”

Diplome de vrednicie și distincții

La finalul slujbei, cei care au contribuit la edificarea așezământului parohial au primit diplome de vrednicie și distincții.

Astfel, preotul paroh Dumitru Sorin Stoian de la Parohia Dragomirești-Deal a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, pentru clerici, iar părintele Valentin-Mihai Radu, de la aceeași parohie, a primit Diploma omagială 2026.

Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost acordat lui George Socol, primarul comunei Dragomirești-Vale.

De asemenea, Diploma omagială 2026 a fost acordată Consiliului local al comunei Dragomirești-Vale, doamnei senator Nicoleta Pauliuc, Danielei Pintilie, Mihaelei Rudei, Corneliei Georgescu și lui Ovidiu Florin Pătrășescu.

Consiliul și Comitetul Parohial au primit distincția de vrednicie cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Știri recente