Muzeul Mitropolitan Iași a inaugurat marți expoziția temporară „Doamnele Moldovei”, organizată în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Neamț.
Demersul cultural propune o incursiune în universul simbolic și istoric al doamnelor Moldovei – soții de domnitori, protectoare ale Bisericii și susținătoare ale vieții culturale. Prin contribuția lor, adesea discretă, aceste personalități au avut un rol esențial în consolidarea identității spirituale și culturale în epoca medievală și premodernă, transmit organizatorii.
Expoziția include reproduceri ale reprezentărilor iconografice și fragmente de pictură murală de o deosebită valoare documentară și artistică, care aduc în prim-plan chipurile acestor doamne în ipostaze votive sau liturgice.
Demersul muzeal evidențiază relația profundă dintre puterea domnească și viața Bisericii, subliniind atât dimensiunea istorică, cât și pe cea simbolică a rolului femeii ca păstrătoare a credinței și susținătoare a actului ctitoricesc. Majoritatea doamnelor incluse în expoziție au fondat mănăstiri.
Formatoare de noi generații

„Ne bucurăm să găzduim această expoziție, mai ales că are loc aici, în sala Baptisteriu, înaintea sălii Istorie și Politică Duhovnicească, unde sunt prezentați soții doamnelor”, a explicat muzeograful Mihai Olteanu.
„Știm dintotdeauna că femeia ținea casa, iar acest lucru se întâmplă și astăzi în majoritatea familiilor. Ele se ocupau de administrarea gospodăriei; soții aveau partea administrativă mai amplă, însă, cu toate acestea, și femeile aveau rolul lor bine definit. Se ocupau de familie, mai ales de educația copiilor. Este important ca ele să fie prezentate și din acest punct de vedere.”
Proiectul este realizat sub coordonarea curatorului, dr. Dumitru-Ionuț Stigleț, în colaborare cu Arhiepiscopia Iașilor, și propune o lectură contemporană a patrimoniului religios, punând în valoare teme precum memoria, continuitatea și identitatea.
Au contribuit și la formarea statului modern

„Expoziția Doamnele Moldovei își propune să aducă în prim-plan istorii mai puțin cunoscute sau chiar uitate ale consoartelor voievozilor și domnilor Moldovei, care au stat în spatele formării statului, al consolidării credinței și al spiritualității locale”, a spus curatorul expoziției, dr. Dumitru-Ionuț Stigleț.
„Observăm că ele se aflau, într-un fel, în penumbră, însă, în realitate, în anumite momente, au influențat decisiv destinele țării. În mod obișnuit, sunt promovate mai ales imaginile domnitorilor, însă, în numeroase cazuri, doamnele au avut un rol esențial în conducerea Moldovei.”
„În prezent, putem evidenția mai clar rolul femeii într-un anumit context istoric și modul în care aceasta s-a afirmat, prin credință, prin rugăciune și, de ce nu, prin putere”, a concluzionat curatorul.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Mitropolitan Iași până în data de 9 mai 2026.
Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru






