Modernizarea Gării de Nord din București a intrat în linie dreaptă: Ministerul Transporturilor a autorizat proiectul

Modernizarea Gării de Nord din București a intrat în linie dreaptă, după ce Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire necesară pentru demararea proiectului, informează siteul instituției.

Potrivit documentului, durata de execuție a lucrărilor este de 46 de luni, de la data începerii efective a acestora, iar valoarea lor este 537.988.809,93 lei fără TVA.

Autorizarea vine după ce Consiliul General al Capitalei, a aprobat, vineri 29 august, încheierea unui protocol de asociere între Municipiul Bucureşti, Sectorul 1, Ministerul Transporturilor, Metrorex şi CFR SA pentru reabilitarea zonei Gării de Nord.

O soluție modernă pentru o zonă istorică a Bucureștiului

Proiectul urmărește crearea unui nod intermodal complex – feroviar, metrou, transport public urban, rutier, velo, autogară, parcări publice, realizarea unor zone de agrement şi îmbunătăţirea conectivităţii cartierelor limitrofe.

Anunțul privind reconfigurarea zonei a fost făcut pe 19 august după o întâlnire cu Primarul General al Municipiului București – Stelian Bujduveanu și cu Primarul Sectorului 1 – George Tuță, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Tot atunci s-a anunțat că urmează a fi organizat un concurs internațional pentru a se găsi cea mai bună soluție pentru noua arhitectură a zonei.

Foto credit: Facebook / Stelian Bujduveanu


Știri recente