Să privim cu inima acolo unde S-a înălțat Hristos, a îndemnat Mitropolitul Teofan la hramul Mănăstirii Neamț

„Să privim cu inima acolo unde S-a înălțat Domnul Hristos”, a îndemnat joi Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei la hramul Mănăstirii Neamț.

Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Episcopul Ignatie al Hușilor și Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat că sărbătoarea nu reprezintă doar amintirea unui eveniment petrecut după Înviere, ci descoperă adevăruri esențiale pentru fiecare creștin.

„Faptul că Domnul Hristos S-a înălțat la cer, faptul că S-a așezat cu trupul de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, faptul că a făgăduit venirea Duhului Sfânt, faptul că a anunțat cea de-a doua Lui venire – aceste învățături de credință au legătură cu viața noastră și cu viața lumii”.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie joi, 21 mai 2026, la hramul Mănăstirii Neamț. Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a îndemnat la priveghere și pregătire duhovnicească: „Să fim vase cinstite, de bună trebuință, pentru sălășluirea Duhului Sfânt și să fim în stare de veghe pentru a fi pregătiți pentru venirea Lui”.

Prezența lui Hristos după Înălțare

În predică, Preasfințitul Părinte Ignatie a explicat că prin Înălțarea Sa, Mântuitorul nu S-a îndepărtat de oameni, ci a devenit și mai prezent în viața lor, într-un mod lăuntric și tainic: „În mod paradoxal, ucenicii, când s-au despărțit de Domnul Hristos, privindu-L cum îi binecuvânta, s-au întors cu bucurie mare înspre Ierusalim”.

„Paradoxal, ucenicii Mântuitorului s-au bucurat. De ce? Pentru că Hristos prin Înălțarea Sa la ceruri cu Trupul Său plin de slavă, plin de strălucirea cea dumnezeiască, a devenit o realitate interioară, covârșitoare, ucenicilor prezenți la acel moment”.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a explicat în predică modul în care Hristos continuă să lucreze într-un mod lăuntric și tainic în viața omului. Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru

Episcopul Hușilor a evidențiat că oamenii sunt chemați să redescopere adevărata trăire: „Să redescoperim frumusețea a ceea ce înseamnă interioritatea – să trăim înlăuntrul inimii noastre, căpătând cu adevărat liniștea și bucuria pe care le-au trăit Apostolii”.

„Domnul să ne facă parte să devenim cu toții niște medii ale luminii dumnezeiești, ale iubirii Sale”, a adăugat Preasfinția Sa.

Hristos îl ridică pe om la cer

La rândul său, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a subliniat chemarea omului la împărtășirea din harul dumnezeiesc: „Praznicul de astăzi ne îndeamnă să ne apropiem cu frică și cu cutremur. Pe de o parte, să stăm în Casa lui Dumnezeu, adică în Ierusalimul cel duhovnicesc. Aici primim binecuvântarea harului”.

Ierarhul a arătat că adevărata apropiere de Hristos se realizează în viața sacramentală a Bisericii: „Ne atingem de Domnul cu frică și cu cutremur atunci când primim Dumnezeieștile Taine”.

Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat la sărbătoarea de la Mănăstirea Neamț. Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru

„Suntem chemați să primim binecuvântarea Domnului Hristos cel Înviat și bucuria pe care El a revărsat-o asupra sfinților Săi ucenici și apostoli, care mai apoi au stăruit în această bucurie, în templu, în rugăciuni și cântări”.

„Deși pleacă să Se așeze de-a dreapta Tatălui, nu pleacă singur, ci ia cu Sine și firea noastră omenească, îndumnezeită, schimbată prin Harul Învierii. Și noi am fost destinați acestei șederi în slava lui Dumnezeu”, a adăugat Preasfinția Sa.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu parastasul pentru ctitorii mănăstirii și pentru eroii neamului.

Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru


Știri recente