Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a participat săptămâna trecută la sărbătoarea patronală a satului Cornova din raionul Ungheni al Republicii Moldova.
Evenimentele au inclus Sfânta Liturghie de hramul bisericii parohiale și binecuvântarea bustului etnologului Dimitrie Gusti, pe care ierarhul l-a numit „un erou al nostru”.
Hramul bisericii din sat
În prima parte a zilei, părintele mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cornova, care și-a serbat hramul conform calendarului nerevizuit.
Din sobor au făcut parte părintele Iulian Gâscă, inspector eparhial la Arhiepiscopia Chișinăului, și părintele Varfolomei Mereacre, parohul comunității.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a evocat chipul luminos al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, mărturisitor neînfricat al credinței în Hristos, subliniind actualitatea exemplului său de curaj, răbdare și statornicie în fața încercărilor vieții.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să păstreze vie credința strămoșească, să cultive smerenia, dragostea față de aproapele și fapta cea bună, ca temelii ale unei vieți bineplăcute lui Dumnezeu.
La final, Chiriarhul Basarabiei a apreciat eforturile părintelui paroh Varfolomei Mereacre în păstrarea și promovarea valorilor duhovnicești și păstorirea credincioșilor, menționând că el continuă lucrarea tatălui său, vrednicul de pomenire părinte Sergiu Mereacre.
Slujbă de binecuvântare

După slujbă, participanții au mers la Centrul Multifuncțional „Dimitrie Gusti” din localitate, unde Mitropolitul Basarabiei a binecuvântat bustul sociologului și etnologului Dimitrie Gusti realizat de sculptorul Ion Zderciuc.
Momentul festiv, la care au participat oficiali locali și invitați din România, a fost prilejuit de împlinirea a 95 de ani de la campania monografică desfășurată de etnolog la Cornova, în fostul județ Orhei al României Mari.
Bustul a fost creat și inaugurat la inițiativa lui Vasile Șoimaru, fost membru al Parlamentului Republicii Moldova, cu contribuția localnicilor și cu avizul Ministerului Culturii din Republica Moldova.
Sărbătoarea satului Cornova a mai fost marcată printr-o expoziție de fotografii din trecutul și prezentul comunității și un concert de muzică populară.
În 1931, Dimitrie Gusti, împreună cu 55 de tineri cercetători, sociologi, etnografi, medici, a realizat la Cornova primele studii monografice din Basarabia.
Foto credit: Mitropolia Basarabiei






