Sfântul Vasile cel Mare ne arată cum Domnul lucrează şi ne apară de cel rău, a spus Mitropolitul Olteniei

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a evidențiat joi lucrarea duhovnicească a Sfântului Vasile cel Mare, arătând că prin scrierile și rugăciunile sale „ne arată cum Domnul lucrează şi ne apară de cel rău”.

În prima zi a anului 2026, Mitropolitul Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat lucrarea duhovnicească și teologică a Sfântului Vasile cel Mare, arătând că acesta rămâne un model viu pentru Biserică și credincioși. Mitropolitul Olteniei a subliniat că Sfântul Vasile „s-a făcut purtător de Dumnezeu, purtător de Hristos, purtător de Duh Sfânt”.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a arătat că Sfântul Vasile cel Mare „a fost un teolog de seamă, un învățător al cuvântului lui Dumnezeu, a respins ereziile din primele secole” și i-a îndemnat pe credincioșii vremii sale „la o viață în rugăciune și în post”.

Legătura cu Dumnezeu

Mitropolitul Olteniei a vorbit și despre semnificația praznicului Tăierii împrejur cea după trup a Domnului, explicând că această rânduială își are originea în Vechiul Testament, când „Dumnezeu a poruncit lui Moise să își ia copiii și să îi taie împrejur, ca cel rău să nu se mai atingă de cei însemnați”.

Deși fără de păcat, Mântuitorul a primit această rânduială, „a acceptat ca în a opta zi să fie tăiat împrejur”, împlinind Legea.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că, în Biserica lui Hristos, tăierea împrejur a fost înlocuită prin Taina Sfântului Botez, prin care se realizează adevărata legătură cu Dumnezeu: „Prin Taina Sfântului Botez noi depășim legătura trupească pe care iudeii o aveau cu Dumnezeu” a spus mitropolitul, deoarece „Botezul spală păcatele noastre” și ne face „copii ai Tatălui Ceresc și moștenitori ai Împărăției Cerurilor”.

„Ziua Anului Nou este ziua în care Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile din anul trecut şi Îl rugăm ca anul acesta să fie binecuvântat, ca şi noi să ne înnoim din punct de vedere sufletesc, din punct de vedere duhovnicesc”, a concluzionat Mitropolitul Irineu.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente