Mitropolitul Nicolae al celor două Americi își serbează onomastica

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, își cinstește sâmbătă ocrotitorul, pe Sf. Ier. Nicolae.

Părintele Mitropolit Nicolae s-a născut în 15 aprilie 1967 la Constanța. A studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu (1988-1992), iar între 1994 și 2001 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea „Marc Bloch” din Strasbourg. Din 2001, este doctor în Teologie al Facultății de Teologie Catolică din Strasbourg.

În perioada aprofundării studiilor de teologie, între 1997 și 2001 a slujit ca preot necăsătorit în parohia ortodoxă română din Stuttgart, Germania.

A fost tuns în monahism în decembrie 2001 la Mănăstirea „Radu Vodă” din București. Pentru o scurtă perioadă (decembrie 2001 – martie 2002), a fost secretar la Cancelaria Patriarhală.

În martie 2002, Congresul Bisericesc Electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America și Canada l-a ales ca arhipăstor, alegere validată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A fost hirotonit și instalat episcop în 14 iulie 2002, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal, Canada.

În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2016, a fost ales Mitropolit al nou-înfiinţatei Mitropolii a celor două Americi.

Ceremonia de ridicare în demnitatea de Mitropolit a avut loc duminică, 30 octombrie 2016, la Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie.

Întronizarea a avut loc la Chicago, în prezența unei delegații a Patriarhiei Române, în 30 aprilie 2017.

Foto credit: Fotomontaj Basilica.ro


Știri recente