Mitropolitul Nectarie a prezentat la Iaşi trei modalităţi prin care se poate ajunge la sfinţenie

Practicarea ascezei, iubirea aproapelui şi încredinţarea totală lui Hristos sunt cele trei moduri prin care putem deveni sfinţi asemenea Cuvioasei Parascheva şi ierarhului Spiridon, a spus pelerinilor prezenţi la Iaşi Mitropolitul Nectarie de Corfu, Paxos şi insulele Diapontice.

Cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale a avut ca tematică sfinţenia şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Ierarhul a explicat în cuvântul rostit luni, 14 octombrie, că suntem chemaţi să urmăm sfinţilor  „pe calea lor de viețuire creștină și să-L slăvim pe Dumnezeu pentru darurile Lui cele mari”.

„Într-o lume a ateismului, a materialismului, a răutații, a necredinței și a raționalismului care tăgăduiesc adevărul revelat”, a evidenţiat Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, „Sfântul nostru Spiridon se întâlnește cu noi și cu Sfânta Preacuvioasă Parascheva încredințindu-ne încă odată că: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”.


Cuvântul integral:

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”
Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor,
Distinse autorități centrale și locale, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Iubiții părinți și frați,
Binecuvântat și ales popor al lui Dumnezeu,

„Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”, rostim în cadrul slujbelor Bisericii noastre! Înțelegem, așadar, să ne adresăm Dumnezeului Cerului, Părintelui, Atotțiitorului și Ziditorului nostru, numindu-L „Sfânt”. Cuvântul acesta este dintre cele mai pline de conținut cuvinte ale limbii vechi grecești. Pus pe seama unei persoane se înțelege ca fiind neputința de a găsi ceva reproșabil celui sfânt. De ce ne adresăm însă lui Dumnezeu în acest mod?

Dacă vorbim despre noi, sfințenia presupune urmarea anumitor porunci dumnezeiești. Cum vom putea însă să-L judecăm pe Dumnezeu, pe seama poruncilor Lui? Cine suntem noi să stabilim dacă Dumnezeu urmează legile pe care El însuși le-a dat?

De aceea pentru a înțelege taina sfințeniei lui Dumnezeu trebuie să ne oprim asupra tainei iubirii și a libertății dumnezeiești. Dumnezeul nostru este Sfânt ca Dumnezeu al Treimii: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Toate cele trei Persoane fiinţează ca un singur Dumnezeu, pentru aceea că se iubesc Una pe Cealaltă cu o iubire ce nu se măsoară cantitativ, este neconstrângătoare, este o iubire ce se împărtășește liber!

Același lucru se întâmplă și cu noi, oamenii, creați de Dumnezeu pentru a putea participa la iubirea Lui. El nu ne-a creat pentru a ne robi, ci ne-a dat și ne dă posibilitatea de a fi în chip liber în legătură cu El.

Iubiți frați în Domnul,

„Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”. Cum ar putea cineva să judece iubirea? Cum ar putea cineva sta împotriva libertății? Dumnezeul nostru este Sfânt și sfințitor, așteptând de la noi să participăm la taina sfințeniei când spune: Fiți sfinți căci Eu Domnul vostru sunt Sfânt (Levitic 20, 7 și I Petru 1, 16). Așteaptă să ne însușim în viața noastră darurile Lui, în special darul iubirii și al libertății! Iar asumându-ne harul și darurile Lui ne așteaptă să-L întâlnim pe calea sfințeniei.

Sfințenia, însă, cât îl privește pe om nu înseamnă lipsa de păcat. Nu suntem oameni atât de puternici încât să putem prin noi înșine să stăm neclintiți în iubire. Nu putem rămâne neîntinați din partea gândurilor de mândrie care ne despart de Dumnezeu și de aproapele, și care ne conduc la dorința de a fi dumnezei prin noi înșine, la căutarea plăcerilor care nasc în noi sentimentul mincinos că nu avem nevoie de nimeni și că toate sunt legate de persoana noastră proprie.

Cel care iubește, însă, cunoaște iertarea, cunoaște lipsurile celuilalt, așa cum o face Dumnezeu. Unul ca acesta învață prin lucrarea Sfântului Duh cum să ierte și să se jertfească, cum să trăiască taina Bisericii lui Hristos.

Iubiți Frați în Hristos,

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui! (Psalmul 67, 36) În răstimpul vieții noastre îl putem vedea pe Dumnezeu nu doar în Tainele Bisericii, ci și în chipul semenilor noștri, care au pășit înaintea noastră pe calea sfințeniei. Iată astăzi suntem părtași la o întânire de taină dintre doi mari sfinți ai Bisericii noastre, a Sfântului Ierarh Spiridon și a Preacuvioasei Maici Parascheva din Epivata! Ei au trăit vremuri diferite și în locuri diferite.

Nu s-au întâlnit niciodată ca oameni. Dar au lucrat și avut în inima lor în chip puternic aceeași trăire: a vederii lui Dumnezeu ca iubire și libertate. Au lucrat și înțeles că sunt ființe chemate să Îl slăvească și să-I mulțumească lui Dumnezeu care li S-a făcut cunoscut și le-a descoperit scopul vieții: comuniunea cu Dumnezeu ca iubire și libertate. Această comuniune se realizează pe căile propovăduite și practicate de Biserică.

Unul din modurile dobândirii sfințeniei și al comuniunii cu Dumnezeu este cel al ascezei, sau al nevoinței creștine. Asceza nu ține însă numaidecât de acte trupești individuale, de anumite exerciții ale trupului și ale duhului cu scopul de a ne simți bine, de a putea depăși gândurile și problemele vieții. Asceza este ofranda sau jertfa existenței noastre dăruite lui Dumnezeu din iubire, este hotărârea și lucrarea noastră de a purta hainele frumoase ale existenței, veșmântul cel dintâi, pentru a spune „da” la chemarea lui Dumnezeu.

Asceza este hotărârea de a arăta că în viața noastră nu precumpănesc mâncarea, băutura, desfătarea trupescă sau slava noastră, ci iubirea față de Dumnezeu care se exprimă prin lepădarea de bună voie de orice bun al acestui veac. Acest lucru l-au făcut cei doi sfinți. S-au dăruit pe ei înșiși lui Dumnezeu prin post, priveghere și rugăciune, s-au nevoit astfel încât inima lor să bată pentru Dumnezeu, au lăsat Duhul Sfânt să lucreze în interiorul lor, s-au luptat să înlăture din viața lor orice întinare a trupului și a duhului și s-au închinat lui Dumnezeu, în întreaga lor viață.

Al doilea mod de viețuire ce ne conduce pe cale sfințeniei în Biserică este cel al iubirii față de aproapele. Iubirea nu este numaidecât apropierea afectivă față de celălalt, ci jertfa noastră față de el, prin ajutorare, milostivire și facere de bine. Aceasta au făcut-o cei doi sfinți, atât în timpul vieții lor, dar și după moarte; ei și-au arătat iubirea față de frații lor în Hristos atât în timpul vieții, cât și după moarte prin facerea de minuni.

Cum este știut, Sfântul Spiridon s-a milostivit față de un sărăc din vremea lui prefăcând un șarpe în aur;  a oprit un râu năvalnic pentru a salva viața unui om nedreptățit, care fusese osândit la moarte. A vorbit cu fiica sa trecută la cele veșnice, pentru a se milostivi față de o femeie care încredințase fetei acestuia, înainte de moartea sa, o podoaba de preț.

De atunci și până astăzi Sfântul Spiridon este pentru noi un sfânt făcător de minuni, călăuzindu-ne la pocăință, și tămăduindu-ne de bolile trupești și sufletești. Aceeași lucrare a săvârșit-o și o săvârșește și Sfânta Parascheva. Ea și-a împărțit averea celor nevoiași, i-a ajutat pe cei smeriți și necăjiți și a trăit în sărăcie pentru a se jertfi lui Dumnezeu și semenilor. Astfel s-a învrednicit de darul facerii de minuni, dar al iubirii dumnezeiești, pe care continuă să îl mijlocească până astăzi nouă tuturor prin minunile ei.

Al treilea mod de viețuire în Biserică este acela al învierii. Sfinții trăiesc învierea încă din această viață! Înviat încă din această viață este omul care nu se teme de moarte și se eliberează de ea! Părtaș al învierii înainte de moarte este acela care își încredințează inima întru toate și pentru toate lui Hristos.

Mărturia învierii dincolo de moarte a sfinților sunt trupurile lor nestricăcioase pe care Dumnezeu ni le lasă ca odoare ale vieții, ca să credem că Domnul cel înviat ne va învia și pe noi împreună cu El! Sfintele moaște ale Sfântului Spiridon și ale Sfintei Parascheva sunt semne și daruri ale învierii pe care Dumnezeu o lucrează în Biserica Sa, și ne-o împărtășește nouă tuturor.

Iubit popor al lui Dumnezeu,

Avem astăzi bucuria de a ne afla în mijlocul frățiilor voastre aducând la Iași mâna dreaptă a Sfântului Spiridon făcătorul de minuni! Este mâna preacinstită cu care a binecuvântat pâinea și vinul prefăcute în Trupul și Sângele lui Hristos! Este preacinstita mână în care a ținut cărămida preschimbată la Sinodul I Ecumenic în foc, în pământ și apă arătând astfel taina lui Dumnezeu Unul în trei Persoane Tatăl, Fiul și Sfântul Duh!

Este preacinstita mână îndepărtată de trupul lui, dar care nu s-a pierdut. Aceeași mână ne binecuvintează și ne amintește astăzi de toate adevărurile credinței noastre! Astfel Sfântul ne cheamă să îi urmăm prin nevoință și iubire, ne cheamă la mărturia învierii, mijlocindu-ne darul nădejdii și al credinței spre a învăța iubirea și libertatea.

Într-o lume a ateismului, a materialismului, a răutații, a necredinței și a raționalismului care tăgăduiesc adevărul revelat, Sfântul nostru Spiridon se întâlnește cu noi și cu Sfânta Preacuvioasă Parascheva încredințindu-ne încă odată că: „Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru”! Să-i urmăm, așadar, pe calea lor de viețuire creștină și să-L slăvim pe Dumnezeu pentru darurile Lui cele mari. Amin!

Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente