„Să iubim Biserica, să ne împărtășim de harul Sfintelor Taine și să nu lăsăm păcatul să pună stăpânire pe sufletele noastre”, a îndemnat duminică Mitropolitul Irineu al Olteniei.
Înaltpreasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Alimpești, județul Gorj, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii ani.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a arătat importanța evenimentului pentru comunitate: „Este o zi de mare bucurie pentru Biserica noastră. Ori de câte ori sfințim o biserică, Dumnezeu veghează în chip deosebit asupra noastră și ne dăruiește binecuvântarea Sa”.
„Casa lui Dumnezeu este zidită prin purtarea de grijă a Preasfintei Treimi și prin dragostea credincioșilor. De acum înainte, aici vom veni în fiecare duminică și sărbătoare, aici ne vom boteza copiii, ne vom cununa, ne vom ruga pentru cei vii și pentru cei adormiți, iar Dumnezeu va răsplăti osteneala și credința fiecăruia dintre noi”.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că lucrările de restaurare au oferit bisericii „un nou veșmânt de har”, iar comunitatea se bucură împreună cu înaintașii care au zidit lăcașul de cult prin credință și jertfă.

Să nu ne îndepărtăm de Dumnezeu
Referindu-se la Evanghelia Duminicii a cincea după Rusalii, Mitropolitul Olteniei a arătat puterea eliberatoare a lui Hristos asupra răului care îi stăpânea pe cei doi demonizați din Gadara.
„Satana le întunecase mintea și sufletul, suflând în ei cuvântul și fapta cea rea, otrava aducătoare de moarte sufletească. Însă, în fața Mântuitorului Iisus Hristos, puterea întunericului nu poate birui. Domnul îi eliberează pe cei doi oameni de stăpânirea demonilor”.
Înaltpreasfinția Sa a atras atenția asupra reacției locuitorilor din Gadara, care au preferat pierderea materială în locul bucuriei pentru vindecarea semenilor lor: „În loc să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru minunea săvârșită și pentru vindecarea semenilor lor, oamenii din cetate L-au rugat pe Mântuitorul să plece dintre ei”.
„De multe ori, de teama de a pierde plăcerile păcatului sau bunurile trecătoare ale acestei lumi, Îl îndepărtăm pe Dumnezeu din viața noastră. Dăm satisfacție invidiei, desfrânării, minciunii, hoției și altor păcate care ne înrobesc sufletul”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oferit Gramate Chiriarhale de mulțumire celor care au sprijinit lucrările de restaurare. Totodată, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, părintele Gheorghe-Mădălin Gogîță a primit rangul de iconom stavrofor.
Foto credit: Mitropolia Olteniei





