Mitropolitul Ioan al Banatului a transmis un mesaj pastoral la începutul Postului Mare în care propune ca perioada să fie folosită pentru reînnoirea vieții de familie, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și a Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar.
„Familia este mica biserică, locul în care credința se învață prin exemplu, prin rugăciune comună și prin iubire jertfelnică. Într-o vreme în care familia este adesea încercată de instabilitate, de presiuni sociale și de slăbirea legăturilor dintre generații, Postul Mare devine o oportunitate de reînnoire a vieții de familie”.
Înaltpreasfinția Sa îi îndeamnă pe credincioși să redescopere rugăciunea în comun, iertarea reciprocă, dialogul sincer și sprijinul între soți, între părinți și copii.
„Să facem din casele noastre locuri de vindecare și împăcare, de încredere și de comuniune. Sunteți chemați să fiți icoane vii ale iubirii lui Hristos. Prin răbdare, responsabilitate și credincioșie, întăriți temelia familiei și oferiți copiilor voștri un model de viață creștină autentică. Postul nu este doar o rânduială alimentară, ci un exercițiu al stăpânirii de sine, al blândeții și al grijii față de cei din jur”, subliniază Mitropolitul Banatului.
Îndemn către preoții din parohii
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan îi îndeamnă pe preoți să intensifice catehezele dedicate familiei și să sprijine tinerii.
„Vă îndemn să intensificați lucrarea filantropică în parohii, să identificați persoanele vulnerabile și să povățuiți credincioșii în sprijinirea lor. Să nu-i uităm pe cei bolnavi din casele noastre și din spitale, pe bătrânii din așezămintele de îngrijire, pe cei rămași singuri sau părăsiți. Să le ducem nu doar ajutor material, ci și cuvânt de mângâiere”.
„Într-o societate grăbită și adesea indiferentă, creștinul este chemat să fie sensibil, atent și responsabil. Să nu lăsăm ca obișnuința sau comoditatea să ne împietrească inima”, a adăugat Mitropolitul Ioan.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că Postul Mare este o școală a iubirii și a responsabilității, îndemnând la abordarea lui ca „timp al consolidării familiei, al cinstirii modelelor sfinte și al reînnoirii făgăduinței noastre înaintea scaunului spovedaniei de a trăi credința în mod autentic, împlinind cuvântul Evangheliei iubirii Domnului nostru Iisus Hristos”.
Foto credit: Mitropolia Banatului





