„Dumnezeu vine mai întâi la cei aflați în suferință”, a spus duminică, la Ghiroda, județul Timiș, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
În cuvântul ocazionat de Evanghelia vindecării slăbănogului de la Vitezda, IPS Ioan i-a îndemnat pe credincioși să-i cerceteze pe semeni, mai ales când aceștia se află în dificultate.
Din păcate, în cazul slăbănogului de la Vitezda, „nimeni nu l-a luat de mână să-l ducă în scăldătoarea unde îngerul tulbura apa și cel ce intra primul se făcea sănătos”, Mântuitorul Hristos fiind cel care l-a vindecat.
Mitropolitul Banatului a mai arătat că Biserica Ortodoxă a urmat și urmează îndemnul Mântuitorului de a-i cerceta pe cei aflați în suferință, exemplificând cu primele spitale, care au fost ctitorite de Sfântul Vasile cel Mare în secolul al patrulea.






