Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, a spus, joi, după slujba Prohodului Maicii Domnului, că icoana Adormirii Fecioarei Maria este „icoana propriei noastre adormiri”.
„Cu toţii suntem conduşi pe ultimul drum de familie şi cunoscuți. Cei credincioşi ştiu însă că drumul până la mormânt este numai ultimul drum pământesc, căci vieţuirea noastră se continuă în altă viaţă, împreună cu Hristos”.
„Întristarea noastră, a celor ce îngropăm un frate sau o rudă, este străbătută de nădejde, căci fratele nostru a adormit întru Domnul. Ceea ce înseamnă că ne exprimăm credinţa că sufletul lui este primit în braţele Sale de însuşi Hristos Domnul, la fel ca în cazul Maicii Domnului”, a menționat IPS Nicolae.
În ziua praznicului, vineri, Mitropolitul român al celor două Americi a vorbit despre greutatea înțelegerii tainei Maicii Domnului.
„Descoperim în cuvintele Părinților scopul cântării și folosul ei. Tainele lui Dumnezeu sunt de nepătruns cu mintea și greu de exprimat cu cuvântul. Dar în cântare voalul tainei se ridică și devenim părtași descoperirii lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea și exprimat cu cuvântul este primit prin cântare direct de duhul. Duhul omului primește desfătarea cerească și bucuria mai presus de lume”, a explicat Mitropolitul Nicolae al celor două Americi
Foto credit: Mitropolia celor două Americi






