Misiunea Diaconia a strâns zeci de mii de kilograme de alimente prin campania „Masa Bucuriei” din 2026

Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a strâns 98.688 de kilograme de alimente, prin intermediul campaniei „Masa Bucuriei” din 2026.

Potrivit instituției, o parte din aceste alimente au ajuns la cantinele sociale, iar cealaltă parte a fost distribuită persoanelor aflate în dificultate, sub formă de pachete.

Astfel, în perioada Săptămânii Patimilor și a Săptămânii Luminate, au fost distribuite 4.800 de pachete familiilor numeroase, vârstnicilor și persoanelor vulnerabile.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem zâmbet și bucurie bătrânilor și familiilor vulnerabile din zona Cahului, prin produsele colectate. Au fost oferite peste 50 de pachete persoanelor aflate în nevoie, precum și donații către două azile de bătrâni din satele Moscovei și Alexandru Ioan Cuza, unde Preasfinția Sa a mers personal”, a spus părintele Andrei Apetrei de la Cahul.

„A dărui nu înseamnă doar a oferi un obiect, ci a împărtăși o bucată din sufletul tău. Cea mai mare bucurie nu vine din ceea ce primim, ci din impactul pe care îl avem asupra vieții altora. Generozitatea hrănește inima și face lumea un loc mai cald” a afirmat și părintele Pavel Goreanu din Cimișlia.

Foto credit: Misiunea Diaconia


Știri recente