Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte PAVLOS, Mitropolitul Dramei

Dacă cineva vrea să scrie despre un Întâistătător – și, în cazul nostru despre Preafericitul Daniel, Patriarhul României -, are nevoie de atenție și sinceritate, și trebuie să nu o facă din interes. Atenție la felul în care își va formula și articula gândurile, aprecierile și mai ales simțămintele. Sinceritate, ca să nu se abată de la ceea ce se cuvine, respectându-se mai întâi de toate pe sine însuși, ca să consemneze în scris aprecierile pozitive și chiar pe cele negative, cu naturalețe și decență, fără exagerări. Negreșit, faptul de a nu urmări vreun interes prin ceea ce scrie constituie un factor important pentru structura textului și pentru motivația autorului.

Ca răspuns la invitația de a participa la sărbătoarea Bisericii Române soră cu prilejul aniversării a 60 de ani de la nașterea Întâistătătorului ei, voi formula gândurile mele cu naturalețe, atenție, sinceritate și fără să am vreun interes, din moment ce, ca mitropolit nu depind de Preafericitul. Faptul acesta nu înseamnă că ierarhii Bisericii soră din România nu pot să nu își exprime dezacordul sau să formuleze poziții sau puncte de vedere diferite în ceea ce privește activitățile Bisericii. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, ar fi un simptom de anormalitate maladivă și decadentă.

Este adevărat că o persoană bine structurată și împodobită cu harisme și calități obișnuite și speciale imprimă trăsăturile sale caracteristice instituției pe care o exprimă. Există persoane care dau prestigiu instituției și tot așa există persoane care își trag prestigiul de la instituția pe care o reprezintă. Indiscutabil, Patriarhul României, Daniel, face parte din prima categorie.

L-am cunoscut pe Preafericitul în cursul unei misiuni bisericești, la reședința mitropolitană de la Iași, când era mitropolit al Moldovei, cu prilejul prăznuirii Sfintei Parascheva din Epivat, pe care poporul român binecredincios o cinstește în chip deosebit.

Primele impresii pe care le voi mărturisi nu sunt despre persoana cinstită acum, ci despre păstoriții săi de atunci. Cu emoție, am trăit sentimente de admirație și mulțumire față de Dumnezeu, pentru că a scos la „odihna” duhovnicească un popor greu încercat, mai întâi, sufletește și, apoi, trupește, de o ideologie care a sugrumat decenii la rând ființa sa psihosomatică.

Prin felul său de a fi, prin atitudinea și demnitatea sa, poporul acesta a trâmbițat în tăcere îndemnul Sfintei Evanghelii: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă!”

În mijlocul acestui popor, care constituie trupul Bisericii locale, aflate, din punct de vedere istoric, în relații atât de strânse cu Grecia, am distins, deasupra tuturor, chipul păstorului. Niciodată nu poți să nu iei în seamă chipul celui care iese în evidență! Privirea ți se pironește asupra lui. El îți fură prima privire și îți procură prima impresie, pozitivă sau negativă. Era Mitropolitul Daniel! Privire scânteietoare, dar și așezată, privire la locul ei. Prietenos, dar și serios, cu trăsături pronunțate. Consider că astfel de trăsături sunt salutare pentru orice conducător, și, totodată preîntâmpină excesele celor dipsuși să depășească anumite limite. Sunt necesare în vremea noastră astfel de trăsături!

Sincer mărturisesc, am întrezărit atunci că Daniel nu va rămâne la Iași, că va urca și ultima treaptă, așa cum s-a și întâmplat. Se deosebea în mijlocul arhiereilor care coliturghiseau sărbătorește la praznicul Sfintei Parascheva. Nu mi-au luat ochii nici măreția lucrurilor minunate pe care le-am văzut acolo, nici ordinea ierarhică a tronurilor mitropolitane din Biserica României, ca să-mi călăuzesc gândurile spre concluzia aceasta.

Această primă impresie s-a consolidat înăuntrul meu în timpul celor câteva zile, cât am stat arpoape de mitropolit. Avântul lucrărilor la biserici și mănăstiri și, în general, prezența Bisericii în viața de zi cu zi a societății arătau că Biserica participă la renașterea spirituală și materială a poporului român. O impresie deosebită mi-a făcut structura și modul de funcționare a postului de radio Trinitas, precum și râvna celor care lucrau acolo. Cred că toți înțeleseseră că mitropolitul Daniel pretindea cu insistență ceea ce este de la sine înțeles: prezența dinamică și reală a Bisericii în mijlocul poporului. De ani de zile Biserica fusese privată de această prezență.

Întreaga activitate duhovnicească și, negreșit, pregătirea teologică a mitropolitului Daniel, orientarea sa europeană – fără ca acest fapt să însemne că el ar face concesii în defavoarea spiritualității ortodoxe și culturii române – precum și prezența lui, care impune respect și admirație prin ținută și comportare („cavalerismul” lui, ca să folosesc un termen profan), au călăuzit pe electori la înălțarea lui pe tronul patriarhal al Bisericii Române.

După ce am studiat, ca istoric, trecutul Bisericii Române, am constatat că tronul ei patriarhal are foarte multe exigențe. Dacă cel care îl deține nu-i împlinește condițiile, atunci tronul îl umilește, îi dezvăluie în văzul tuturor deficiențele și, până la urmă, îl discreditează. Dar, în istoria lui, nu s-a întâmplat așa ceva. Toți cei care l-au slujit au fost personalități strălucite, cu bogată cultură și, mai ales, cu experiență bogată, dobândită în cursul stadiior vieții monahale, când sufletul se leapădă de sinele egoist, păcătos și devine apt pentru această înaltă slujire.

Am observat că, pentru fiecare epocă, Dumnezeu a rânduit ca în fruntea Bisericii să fie un Întâistătător potrivit vremurilor respective.

Acest fapt apare foarte clar într-un DVD cu conținut istoric despre întâstătătorii Bisericii Române pe care l-am urmărit în aula Patriarhiei Române.

În ultima perioadă a vremurilor grele de suferință în tăcere, prezența Patriarhului Teoctist la cârma Bisericii Române a fost, fără îndoială, înțeleaptă și binefăcătoare.

Vântul libertății, care a început să bată odată cu prăbușirea regimului, a adus, în România, schimbările mult dorite. Ca rezultat, și Biserica a rupt legăturile în care era ținută de mulți ani și a început să-și îngrijească rănile. Dumnezeu a rânduit ca fericitul întru adormire Teoctist patriarhul să fie puntea de trecere de la o epocă la cealaltă.

Sosirea Preafericitului Daniel pe tronul patriarhal se află într-o relație strânsă cu ieșirea din robia în timpul căreia Biserica a trecut prin multe suferințe, cu restructurarea administrativă și renașterea ei. Operă de mare anvergură, care necesită mâini viguroase! Dacă noi, cei care vizităm această țară binecuvântată, vedem semnele noii evoluții, atunci ce să spun despre poporul credincios al Bisericii, care, cu certitudine, le urmărește, pas cu pas, împărtășindu-se și bucurându-se de ele.

Fie și numai o vizită la Patriarhie, la sfintele mitropolii, arhiepiscopii și episcopii grăiește lămurit, pe înțelesul tuturor, despre aceste evoluții mărețe. Suntem de părere că, pe lângă postul de radio Trinitas, un instrument avantajos și eficient de lucru, este și postul de televiziune Trinitas TV. Acest amvon modern poate să se apropie și să aibă acces la cei indiferenți din punct de vedere religios. Intervențiile în schema administrativă a Bisericii au fost necesare. Preoții și călugării care slujesc la Catedrala Patriarhală și în serviciile Patriarhiei lasă cele mai frumoase impresii.

Perioada robiei Bisericii față de stat s-a încheiat. Preafericitul deține primul rol în procedurile aplicate pentru delimitarea relațiilor.

Însă, dincolo de infrastructură, de organizarea prezenței Bisericii în lumea contemporană și dincolo de opera filantropică necesară, cea mai mare importanță este acordată cultivării vieții duhovnicești. În acest sens, se desfășoară o adevărată luptă pentru călăuzirea duhovnicească, așa încât Biserica să-și conducă fiii credincioși la curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire. Aceasta este lucrarea ei esențială.

Desigur, Preafericitul cunoaște cele de mai sus, iar prezența Preafericirii Sale la cârma corabiei duhovnicești a Preasfintei Biserici din România constituie garanție pentru înaintarea ei pe calea vieții întru Dumnezeu, pentru creșterea și progresul ei.

Noi, din toată inima, ne rugăm și îi urăm ca Preabunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l lumineze și să-i dăruiască putere, așa încât, ca un alt Moise, să-și călăuzească poporul la pomul umbros și împodobit cu roadele frumoase ale vieții, la Domnul nostru Iisus Hristos.

†PAVLOS

Mitropolitul Dramei

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…