Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul momentului festiv ce a avut loc cu acest prilej în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, dl. Mircea Geoană, Președintele Senatului României, a adresat un mesaj de felicitare Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, pe care îl redăm în cele ce urmează:
Biserica Ortodoxă Română și Patriarhul ei au fost mereu reperele în funcție de care societatea românească și-a putut găsi sau regăsi calea atunci când ispitele au făcut să se abată de la drumul cel drept. Trăim astăzi vremuri tulburi în care lipsa unei busole morale se face resimțită la toate nivelurile societății românești. În această mare de incertitudini avem nevoie de o stâncă, pentru a ne arăta că valorile adevărate dăinuiesc într-adevăr peste veacuri; în această perioadă în care întunericul, zgomotul și frica par să fie ubicue, avem nevoie de un far care să ne arate că întotdeauna țărmul și siguranța sunt mai aproape decât credem.
În vremuri de restriște, Biserica a fost locul unde românii au reușit să se reculeagă, să-și găsească drumul și să găsească resurse interne de putere și curaj, atunci când au trebuit să se ridice la înălțimea unor așteptări ce erau pretinse de la ei. Biserica a fost factorul de echilibru și de siguranță pentru întreaga societate și pentru o națiune ce nu de puține ori a trecut prin momente destabilizatoare. Această misiune continuă și în ziua de astăzi, ea este perenă. Biserica și reprezentanții săi, de la toate nivelurile, de la Patriarh la preotul de parohie, își îndeplinesc cu demnitate, cu smerenie și cu conștiinciozitate datoria față de enoriașii lor. Locul Bisericii este în sânul comunităților, locul preoților este printre oameni. Misiunea și datoria Bisericii se poate realiza numai prin sacrificiu personal, iubire de oameni și dedicare față de un scop înalt, ce transcende cotidianul.
În acest context vreau să fac referire la programul Niciun sat fără biserică pe care actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române l-a inițiat încă de pe vremea în care era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Acest program arată în mod complet și desăvârșit dedicația Preafericitului Părinte Daniel față de misiunea creștinească. Inițiativa de a construi în fiecare sat și cartier unde nu există biserică un lăcaș de cult, chiar și în cele în care ortodocșii ar fi minoritari, este nu doar salutară, dar vine în susținerea afirmației potrivit căreia creștinismul românesc este pe mâini bune. Ce dovadă mai bună că Preafericitul Daniel este binecuvântat cu har și cu viziune în ceea ce privește conducerea Bisericii Ortodoxe Române decât următoarele afirmații: „Un sat creștin fără biserică este un sat fără lumină suficientă pentru suflet. De aceea, datoria noastră este de a zidi biserici în fiecare localitate creștină și de a forma preoți care să fie păstori de suflete pentru credincioși. Ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul său? Ce-i folosește lui dacă câștigă lumea aceasta, dar își pierde sufletul său? Aici este esențialul vieții pe pământ. Dacă nu avem biserică și nu avem preot, riscăm să ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva, dacă nu construim în primul rând casa pentru vindecarea sufletului de păcate, pentru luminarea lui”.
Într-adevăr, parcă harul divin vorbește prin vocea Preafericitului Părinte Daniel, așa cum vorbește și prin acțiunile sale. Părintele Patriarh are dreptate, degeaba construim, dacă nu construim în primul rând casa pentru vindecarea sufletului. Sufletul românilor are nevoie de vindecare. Are nevoie de vindecare după 50 de ani de represiune, are nevoie de vindecare după 20 de ani de tranziție agitată, obositoare și pe alocuri brutală, are nevoie de vindecare după 20 de ani de dezbinare. Avem nevoie de vindecare și avem nevoie să ne iertăm unii pe alții pentru a putea merge înainte. Cred cu tărie că am avut cu toții același țel, doar că am lăsat ca lucrurile neimportante să intervină și ne-am abătut de la drumul drept, cred că ne-am propus cu toții aceleași lucruri, dar rutina și implicarea prea puternică în cotidian a făcut să uităm ce ne-am propus pentru mâine și să ne baricadăm în traiul de azi. Acesta este cel mai mare pericol al lumii de astăzi, acordarea unei atenții prea mari imediatului, materialului, fără să ne gândim cât trebuie la ce se întâmplă mai apoi. „Ce-i folosește omului dacă câștigă lumea aceasta, dar își pierde sufletul său?„. Această întrebare simplă a Preafericitului Daniel ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. Ce ne folosește dacă ne războim între noi pentru foloase care pier, mai devreme sau mai târziu, ce ne folosesc sacrificiile de tot felul, dacă până la urmă sufletul nostru nu este împăcat, ce ne folosesc trădările, răutățile, luptele de tot felul, dacă la final nu reușim să ne găsim liniștea și împlinirea sufletească?
Acesta este rolul Bisericii și misiunea sa divină: să ne reașeze pe drumul cel bun atunci când pierdem calea. Acesta este rolul preotului și al Întâistătătorului Bisericii, să-i călăuzească pe cei ce se abat și se rătăcesc. Și din acest punct de vedere suntem norocoși, pentru că Patriarhul nostru reușește să se achite cu toată cinstea și demnitatea de misiunea sa dificilă.
O dovadă în plus a faptului că Preafericitul Daniel a fost binecuvântat cu har încă de timpuriu pentru înalta sa misiune se poate găsi în cuvintele Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, rostite cu ocazia susținerii tezei de doctorat în teologie ortodoxă a mireanului, la acea vreme, Dan-Ilie Ciobotea, care s-a referit la tânărul student în următorii termeni: „un candidat bine pregătit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Cu o preoțime fără cultură teologică și fără trăirea demnității și misiunii sublime a preoției se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică„.
Și câtă dreptate, cât adevăr și mai ales câtă viziune în aceste cuvinte. Căci într-adevăr, spiritualitatea adevărată a preotului este să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Preafericitul Părinte Daniel a avut succes în îmbinarea acestor aspecte și, poate mai important decât atât, a avut succes în apropierea poporului credincios de Biserică.
O viață dedicată Bisericii și învățăturii creștine, o viață dedicată comunităților, o viață dedicată creștinilor și a apropierii acestora față de Biserică, o viață dedicată societății românești, merită celebrată așa cum se cuvine. Preafericitul Părinte Daniel reprezintă un model nu doar pentru preoțimea din România, ci pentru toată suflarea creștină. Este un exemplu fericit al situației în care harul divin vine în completarea unei personalități puternice, a unui om bun, al unui bărbat hotărât să-și ducă la bună îndeplinire misiunea pe care și-a asumat-o. Îi urez „La Mulți Ani!” Patriarhului Daniel cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Fie ca Dumnezeu să-i călăuzească pașii în continuare și fie ca el să ne păstorească, pe noi, toți ortodocșii români, mult timp de acum înainte.
Cu deosebită considerație,
Mircea GEOANĂ
Președintele Senatului României
