La început de 1714, domnitorul Țării Românești se pregătea de nuntă. Prințul Radu Brâncoveanu trebuia să ia în căsătorie pe Maria, fiica lui Antioh Cantemir, iar această alianță matrimonială primise acordul Porții Otomane. În luna martie, familia domnească a fost greu încercată de moartea domniței Stanca, fiica cea mare a voievodului. După doar câteva zile, în Săptămâna Luminată, Vodă Brâncoveanu era mazilit. Începea astfel drumul către martiriu.
Mazilirea lui Constantin Brâncoveanu era pregătită. Turcii ticluiau doar momentul prielnic, astfel încât să-l prindă pe domnitorul român, cunoscut fiind faptul că avea un aparat informativ dezvoltat și un sprijin extern dincolo de munți. Dacă prindea de veste, chiar și un avans de câteva ore i-ar fi fost suficient să se refugieze, domeniul său de la Sâmbăta fiind pregătit să-i ofere salvgardare în Sfântul Imperiu Roman de națiune germană, în cadrul căruia purta titlul nobiliar de conte. Ținând cont de acest aspect, marele vizir Ali Pașa l-a trimis în Țara Românească pe capugiul Mustafa aga, care îi era prieten domnitorului, cu misiunea clară de a-l detrona și captura pe Brâncoveanu. Momentul ajungerii la București a fost Săptămâna Patimilor, când domnitorul, îndoliat de pierderea fiicei, va fi fost prins cu slujbele bisericești.
Un avertisment ignorat
Interesant este că, deși marele vizir a pregătit această mazilire în mare taină, domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost totuși avertizat, printr-un concurs de împrejurări. Anton Maria del Chiaro descrie cum un grec, prieten al domnitorului, a aflat cele puse la cale: „Un turc din familia caimacamului din Constantinopol, îmbolnăvindu-se, fu vizitat de un prieten, secretar al Vizirului. Discutând de noutățile zilei, secretarul împărtășește bolnavului, între altele, că Vlach-beiul (Principele Valahiei) a fost declarat rebel, și în scurt timp va fi adus la Constantinopol cu familia sa, iar imensele sale avuții vor fi depuse în tezaurul Sultanului. Rămase numai desemnarea capugiului pentru executarea ordinului. La această mărturisire a fost de față și medicul turcului, doctorul Antonio Corect, care a trăit în Valahia acum câțiva ani și care mi-a declarat că a studiat la Roma și cunoaște limbile latină și greacă. Doctorul se prefăcu a nu băga în seamă convorbirea dintre turci și prepara un medicament pentru bolnav. Ieșind de la bolnav, găsi pe celălalt grec, amicul său, căruia îi împărtăși tot ce auzise, conjurându-l a nu destăinui numele său. Acesta scrise în toată graba lui Brâncoveanu, informându-l de toate cele puse la cale pentru a lua măsurile necesare, situația sa fiind foarte gravă”. Paradoxal, sfetnicii domnești, printre care și devotatul boier martir Ianache Văcărescu, auzind veștile din scrisoarea trimisă domnitorului, au considerat că „grecul, neavând bani de sărbători, s-a servit de acest pretext ipocrit și zelos, ca să stoarcă bani”. Domnitorul și miniștrii săi tocmai fuseseră înștiințați de marele vizir că pot trimite după mireasă la Constantinopol și pot pregăti nunta cu aleasă pompă domnească. Având asigurată această aparentă liniște din partea turcilor și ținând cont de fapt că agenții săi din capitala Imperiului Otoman nu i-au confirmat știrea, domnitorul nu i-a dat crezare. Doamna Maria însă considera că o astfel de veste trebuia să aibă un fundament real și propunea să se retragă cu toții pentru o perioadă la Târgoviște, oraș îndepărtat de granița cu turcii, de unde ar fi putut trece munții cu ușurință.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
