A început Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin de la lași: Prin rugăciune și cântare, Îl cunoaștem pe Domnul

Cea de-a 19-a ediție a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin a debutat luni în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, reunind profesori, cercetători, protopsalți și cursanți din mai multe țări.

La deschiderea evenimentului, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a evidențiat rolul cântării bisericești în viața duhovnicească și puterea ei de a-i uni pe credincioși din diferite locuri.

„Prin rugăciune și cântare, Îl cunoaștem pe Domnul, ne îmbogățim în Domnul și înțelegem că Domnul lucrează în istorie și în zilele noastre”, se arată în mesajul transmis participanților.

Frumuseșea cântării bisericești

În cadrul evenimentului a avut loc și un concert susținut de Corul de copii „Mini Byzantion”. Foto credit: Doxologia.ro / Irina Ursachi

Directorul artistic al Masterclass-ului, lectorul Adrian Sârbu, a subliniat că evenimentul a devenit, de-a lungul celor 19 ediții, mai mult decât un program de cursuri și conferințe.

„Masterclass-ul nu mai reprezintă doar o succesiune de cursuri, conferințe sau concerte. El a devenit o comunitate vie, un spațiu al comuniunii și al dialogului, în care profesori, cercetători, protopsalți, studenți și iubitori ai muzicii bizantine din numeroase țări se întâlnesc animați de aceeași convingere că frumusețea cântării bisericești nu poate fi despărțită de frumusețea vieții liturgice din care aceasta se naște”.

Rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, profesorul Aurelian Bălăiță, a evidențiat rolul muzicii psaltice în păstrarea credinței și a tradiției: „Vă felicit pentru faptul că, aducând în actualitate prin cântul bizantin textele sacre, întăriți credința, tradițiile milenare, care fac parte din ADN-ul neamului nostru”.

Din partea autorităților locale, viceprimarul municipiului Iași, Magdalena Roxana Necula, a reafirmat sprijinul administrației pentru manifestările culturale și educaționale: „Primăria Municipiului Iași și Consiliul Local Iași susțin tot ceea ce înseamnă educație, cultură și partea socială. Vă urăm să aveți aceste zile cât mai frumoase și mai fructuoase”.

Muzica psaltică a dăinuit de veacuri

PS Nichifor Botoșăneanul a oficiat slujba de pomenire pentru imnografii bisericești. Foto credit: Doxologia.ro / Irina Ursachi

La rândul său, Dimos Papatsalakis, paradomestic al Catedralei Patriarhale „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol, a prezentat programul ediției din acest an: „Pentru cinci zile de acum încolo vom sta împreună în acest laborator, într-un eveniment ce depășește muzica în sensul ei restricționat, în cadrul muzicii psaltice ce a dăinuit de veacuri prin tradiție”.

Festivitatea de deschidere a inclus și o slujbă de pomenire pentru imnografii bisericești, pentru Licurgos Angelopulos, unul dintre fondatorii Masterclass-ului, și pentru părintele arhimandrit Iustin Pârvu.

Manifestarea se va încheia în 17 iulie cu concertul de muzică psaltică „Cinste sfintelor femei”, programat în Catedrala Mitropolitană din Iași. Programul complet poate fi accesat aici.

Foto credit: Doxologia.ro / Irina Ursachi


Știri recente