„Cu Adormirea ta cea fără de moarte toată lumea ai sfințit și la cele mai presus de lume te-ai mutat, ca să vezi frumusețea Atotțiitorului și împreună să te bucuri cu Dânsul ca o maică, făclia Luminii celei neapropiate, izbăvirea credincioșilor și nădejdea sufletelor noastre”. Cu aceste cântări, de laudă și cerere întâmpină Biserica Ortodoxă cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului. La praznicul de astăzi, un număr foarte mare de biserici din țară își serbează hramul.
Maica Domnului nu a făcut obiectul Evangheliei și al predicii apostolice care au vorbit oamenilor doar despre Hristos, în schimb, ea face parte din tradiția tainică a Bisericii creștine. Astfel, cu cât vom ajunge mai aproape de Hristos în Biserică, cu atât mai mult ne vom apropia și de Mama Lui. Sfârșitul pământesc al Sfintei Maria pe care îl prăznuim astăzi rămâne o taină pe care trebuie să o venerăm cu evlavie, știind că rugăciunile înălțate către Împărăteasa Cerurilor nu sunt lăsate fără răspuns.
Anul bisericesc are o structură diferită de cel civil. El începe toamna și se termină la sfârșitul verii. Dacă privim cu atenție la cele mai importante sărbători din lunile septembrie și august vedem că două sunt de cea mai mare însemnătate. 14 septembrie, când prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci și 15 august, când serbăm Adormirea Maicii Domnului. Biserica pune înaintea tuturor Crucea și termină cu Fecioara. De ce? Pentru că Crucea este începutul vieții creștine, iar ea naște în final curăția, puritatea. Rodul Crucii este sfințenia. Viața Maicii Domnului a fost o viață sfântă, o viață de cruce. O viață de cruce de la începutul ei, când a renunțat la propria sa voie spunând Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”, trecând prin momentul răstignirii Fiului ei mult iubit de către cei necredincioși. De altfel, chiar dreptul Simeon la templu, întâmpinând pe Pruncul Iisus și pe Maica Sa îi proorocea celei din urmă: „Și prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere adevărul din multe inimi.”
Dar Maica Domnului nu este preacinstită fiindcă revelează doar celor de pe pământ pe Hristos, pe Mesia cel prezis și așteptat, ci este mai slăvită decât Heruvimii și Serafimii pentru că datorită ei, stăpâniile și puterile cerești le-a fost oferit prin Maria prilejul de a cunoaște mai bine ca înainte bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngerești adâncul și bogăția cunoașterii și înțelepciunii divine. Fecioara este călăuza oricărui suflet și a oricărei minți spre adevărul lui Dumnezeu.
Posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Maicii Domnului
Fericita Fecioară a fost cântată în insuflările și cuvintele proorocilor înainte de nașterea ei. Dacă în Vechiul Testament era ceva sfânt: cortul, chivotul, rugul ce nu se mistuia și celelalte ale lui Moise, pentru care se mândreau evreii, dincolo de numele lor acestea prefigurau minunea Fecioarei. Și dacă facem toate ca să ne îmbogățim în Dumnezeu, acesta fiind scopul tuturor lucrurilor noastre bune, nimic n-ar fi cu putință fără harurile Fecioarei. Dacă e ceva demn de laudă la oameni cauza laudelor este Ea, fiindcă posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Fecioarei.
Pe Maica Domnului trebuie să o recunoaștem din cauza faptului că rămânem și suntem în general oameni. Maica Domnului este rodul curat al noii creații. În întrega creație, după căderea omului din Eden, sensul în care făptura a mers a fost unul contrar celui pentru care fusese gândită lumea. Au existat desigur și istoria biblică păstrează în memorie chipul mai multor persoane care au păstrat legătura de credincioșie și iubire cu Creatorul universului, dar puterea lor de a influența și determina poporul evreu și cu atât mai mult celelalte popoare la o schimbare de atitudine față de Dumnezeul cel adevărat a fost una slabă. Mulți dintre ei proorocii, judecătorii, patriarhii Vechiului Testament au fost rău primiți de chiar membrii poporului din care făceau parte. Fecioara Maria este, spune Sfântul Nicolae Cabasila, în cuvântul său la Preaslăvita Adormire a Maicii Domnului, cea prin intermediul căreia pământul primește locuitor pe Omul cel Nou, pe Stăpânul Cerului, iar aceasta pentru că s-a născut floarea nouă a dreptății, Maria. Fecioara a exprimat în istoria umanității dorința întregului pământ, a tuturor oamenilor de a reînnoda, de a intra în comuniune, alungat și părăsit cândva de oameni.
Fecioria Mariei, o atitudine spirituală de autodedicare desăvârșită lui Dumnezeu
Dar Maica Domnului revelează nu doar celor de pe pământ pe Hristos, Mesia cel proorocit și așteptat, ci, datorită ei, îngerilor, stăpâniilor și puterilor li s-a fost oferit prilejul de a cunoaște mai bine ca înainte bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu. „Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngerești adâncul și bogăția înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu. Fecioara este călăuza oricărui suflet și oricărei minți spre adevărul lui Dumnezeu. Maica Domnului este unică în istoria umanității prin locul și rolul deosebit în realizarea planului mântuirii.
Ea a aflat har la Dumnezeu, fiind aleasă din veci și pusă deoparte pentru acest rol, dar în același timp a conlucrat liber ca reprezentantă a umanității la realizarea tainei Întrupării, nu prin inițiativă, ci prin consimțământ. „Poziția unică a Mariei e exprimată, afirmă diac.prof. Ioan Ică Jr., nu doar de expresia <>, ci de aceea mai cuprinzătoare de <>(Parthenometer). Pentru că Maria asigură atât reprezentarea și continuitatea umanității vechi – Fiul Mariei este Fiul lui David, al lui Avraam, al lui Adam – cât și răsturnarea acestei continuități printr-o naștere nouă – Maria este Mama unui Om Nou, a Noului Adam”.
Așa cum a existat un progres în realizarea mântuirii de Hristos, tot așa și Maria și-a avut propriul ei progres în har de la zămislire și până la Adormire. Puritatea ei personală și umplerea de har au fost însă posibile într-o lume încă nemântuită, nerăscumpărată. Fecioria ei nu e doar o integritate fizică, ci o atitudine spirituală de autodedicare desăvârșită lui Dumnezeu. Taina Mariei se descoperă în Biserică în sensul că aceasta o vede inseparabil unită cu Fiul ei întrupat și înviat chiar și după moarte.
Viața Maicii Domnului, editată de Sfântul Maxim Mărturisitorul
Cele mai însemnate date despre ceea ce a născut pe Hristos cu trup ne parvin de la Sfântul Maxim Mărturisitorul care a redactat „Viața Maicii Domnului”. Istoria morții și mutării Sfintei Maria din această lume la împărăția veșnică, spune cuviosul Maxim, este bucuria și lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Acest eveniment a fost anunțat Mariei de Arhanghelul Gavriil, precum odinioară minunata zămislire. Întinzându-i ramura de finic, simbolul biruinței asupra pătimirilor, precum și a sărăciei și neputinței morții, îngerul i-a spus Fecioarei: „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura de oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților. După dialogul cu Arhanghelul, Preasfânta Născătoare s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului mulțumirea și cererile ei pentru sine și pentru lumea întreagă. În timp, rugăciunii ei, toți pomii aflați în grădină și-au plecat coroanele până la pământ. Făcând cunoscută mutarea sa Sfântului Ioan și celorlalte fecioare care erau alături de ceata Apostolilor, Maica Domnului a mângâiat pe cei ce plângeau la auzul acestei vești: „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Păstor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!”
După ce Maica lui Hristos a mulțumit Domnului binecuvântând și lăudând pe Dumnezeu, Apostolii veniți prin înștiințare de sus la Ierusalim, au început a vorbi fiecare, pomenind nemăsurata bunătate și putere a lui Hristos care a binevoit să se întrupeze din Fecioara neprihănită, mai supusă și mai adâncă decât firea întreagă a oamenilor. Maica Preacurată i-a binecuvântat pentru cuvintele lor, umplându-se de o mângâiere dumnezeiască.
Atunci s-a petrecut minunata venire a Fiului Mariei. Împreună cu El oștile arhanghelilor și ale puterilor cerești. Venirea Domnului a fost mai strălucitoare decât Schimbarea la Față lucrată pe Tabor. Apostolii au căzut la pământ, dar auzind glasul cel dulce al Domnului au fost întăriți la suflet și la trup și au putut contempla slava feței Domnului. Atunci, Domnul binecuvântând-o pe Maica Sa i-a spus: „Fericită fii și să se bucure inima ta. Pentru harul care ți-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tău cu sfințenie nu va fi lepădat, ci va afla mângâiere și milostivire în această viață și veacul viitor. Iar tu intră în sălașurile cele veșnice cu pace, bucurie ca să vezi slava mea și să te bucuri prin harul Duhului Sfânt”.
Și așa, Preasfânta Maică a Domnului și-a încredințat fericitul și curatul ei suflet Împăratului și Fiului ei. Iar Apostolii au așezat trupul Maicii în sicriu, cinstindu-l cu laude și cântări. În această atmosferă, unii dintre iudei, precum mai înainte osândeau la moarte cu pizmă pe Domnul, așa și acum s-au strâns pornind să nimicească cu strigăte necuviincioase adunarea cea dumnezeiască. Unul dintre evrei, ajungând în convoiul care purta trupul Maicii Domnului, a ajuns la Sfinții Apostoli și întinzându-și mâinile a apucat sicriul unde odihnea Împărăteasa Cerului. Dar în aceeași clipă, mâinile lui au fost tăiate din umeri. Mânia lui Dumnezeu se abătuse asupra lui. Această minune s-a petrecut spre rușinarea necredincioșilor. Cel lovit de urgia divină și-a schimbat disprețul său în credință și pizma în zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase și hulele în căință și în rugăciune. Iudeul, recunoscându-și greșeala și chemând cu multă durere numele lui Hristos și al Maicii Sale Maria s-a apropiat de sicriu și a primit vindecare. De atunci, omul acela a crezut în Hristos și a întărit pe mulți din cei ce șovăiau în credință și i-a întors la credință.
Adormirea Împărătesei Cerurilor tămăduiește neputințele bolnavilor
De îndată ce s-a auzit de moartea Sfintei Împărătese, povestește Sfântul Maxim Mărturisitorul, toți bolnavii și neputincioșii s-au strâns acolo și ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungați, și toată boala și suferința s-au vindecat. Apoi, ieșind spre țarinile Ghetsimanilor, Ucenicii Domnului au însoțit convoiul, iar Sfinții Petru și Pavel au așezat trupul fără prihană în mormânt. Apostolii au rămas acolo timp de trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinților îngeri, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi. Mai mulți martori la Adormirea Maicii Preacurate spun că din adunarea Apostolilor care au însoțit-o pe Născătoarea de Dumnezeu la mormânt lipsea unul și anume cel care fusese absent și de la prima arătare a lui Hristos ucenicilor după Înviere. Toma, așadar nu a fost înștiințat prin voia providenței de evenimentul plecării din această viață a Maicii Vieții. În a treia zi, după ce trupul Mariei era așezat în pământ, a sosit și Toma care a rugat pe ceilalți Apostoli să deschidă mormântul pentru a vedea și el chipul Fecioarei. Ascultând cererea fratelui lor, aceștia l-au deschis cu frică. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul slăvit al sfintei Maici a lui Dumnezeu fusese înălțat la Fiul ei ca să viețuiască împreună cu El și să împărățească împreună cu El. Uimirea și bucuria au umplut inimile Apostolilor care au propovăduit mai apoi tuturor acea minune negrăită. Căci așa cum odinioară Învierea lui Hristos, prin Toma s-a făcut și mai vrednică de crezare, tot așa și acum datorită întârzierii lui să se cunoască mutarea trupului Născătoarei de Dumnezeu în chip nestricăcios la cer. După rugăciuni și salutări, Apostolii Domnului s-au întors fiecare în țara propovăduirii lor care fusese aleasă prin sorți, învățând pe cei neștiutori credința cea dreaptă.
* Ca material bibliografic a fost folosită lucrarea „Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului al XIV-lea: Grigore Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceii”, diac. Ioan I. Ică Jr., edit Deisis, 2008. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 14 august 2009, semnat de Augustin Păunoiu)
