Maica Domnului – modelul adevăratei libertăți

Ne e din ce în ce mai greu să vorbim azi de modele și asta nu pentru că nu le-am avea, ci pentru că libertatea noastră nu se mai lasă ademenită de frumusețe, ci se complace într-un libertinaj consumist ce-i retrage omului modern capacitatea de admirație.

Cum să poți vorbi azi de Maica Domnului ca model al adevăratei libertăți, când noțiunile sunt atât de difuze și relative, când Maica Domnului pare doar un personaj de legendă ce mai stăruie pe buzele bunicilor care mai știu să le spună nepoților povești, la marginea patului, înainte de o binemeritată odihnă?

Chiar dacă ni se spune mereu că trăim într-o lume liberă și fără constrângeri, observăm la tot pasul forme aberante de constrângere a libertății de expresie și de convingere, chiar în numele acelei libertăți.

Modelul pe care ni-l propune Maica Domnului este un model asumat, un model ce ține de alegerea fiecăruia, de dorința noastră de a avea sens. Alegerea spre o viață cumpătată, liniștită, răbdătoare și iubitoare ține de disponibilitatea sufletului nostru spre jertfă, având în fața ochilor sufletești chipul luminos și delicat al Maicii Domnului. Curățenia vieții sale poate deveni pentru noi un model de urmat care ne-ar scoate din rutina unei vieți lipsite de sens și de frumusețe. Opțiunea noastră spre puritate și curățenie ne-ar aduce o disponibilitate nemicșorată spre Dumnezeu, o angajare integrală în dialogul cu Dumnezeu din rolul celui ce răspunde și se dăruiește.

Or, tocmai aici Maica Domnului își revarsă chipul luminos către lume prin asumarea liberă a răspunderii și a dăruirii – două aspecte ale vieții noastre pe care le ținem de cele mai multe ori în umbră. Parcă nu dorim să fim prezenți la chemarea Domnului, iar eschivele pe care le folosim sunt de cele mai multe ori copilării.

Fecioara Maria – răspunsul unei umanități iubitoare de Dumnezeu

Maica Domnului se dăruiește deplin Cuvântului, nu numai prin cuvânt, ci prin punerea sa integrală la dispoziția Lui. Cine nu se dăruiește integral lui Dumnezeu, într-o deplină eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca Persoană pentru a-și afla în El personalizarea deplină.

Dacă Fecioara Maria a putut aduce prin puritatea ei o contribuție la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om, la asumarea firii umane, aceasta se datorește faptului că ea singură a dus la îndeplinire o putere pe care Dumnezeu de la început a sădit-o în om împotriva păcatului. Prin aceasta ea a acoperit toată răutatea oamenilor și i-a arătat pe oameni vrednici de unirea cu Dumnezeu și pământul vrednic de petrecerea lui Dumnezeu pe el.

Prin frumusețea ei a arătat lui Dumnezeu frumusețe comună a firii și L-a mișcat spre iubirea de oameni. Propriu-zis, ea s-a deschis deplin lui Dumnezeu și prin aceasta era unită cu El, încă înainte ca El să desăvârșească unirea Lui cu ea prin formarea firii Sale din firea ei. La „plinirea vremii”, de care vorbește Sfântul Apostol Pavel, a contribuit și umanitatea prin ea, făcându-se aptă pentru această inserare a lui Dumnezeu în rândul persoanelor umane, prin asumarea firii noastre în Ipostasul Său, în vederea îndumnezeirii ei.

În Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu și umanitate prin femeie, iubirea curată de orice nevoie, primește ca răspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare mărturie sensibilă și veșnică a iubirii Sale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Este umanitatea înnoită, avea să spună părintele Stăniloae, în Hristos-Dumnezeu venit în maximă apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. Unirea voințelor divină și umană a îngăduit Duhului Sfânt să lucreze aceasta.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă

Modelul adevăratei libertăți pe care ni-l propune Maica Domnului este sfințenia vieții. Sfințenia Mariei ține mai întâi de fecioria ei. Ea este liberă de orice dorință și ispită omenească. Sensibilitatea ei este curată de poftă și egoism. Ea e sfântă prin dăruirea deplină de sine lui Dumnezeu. Fecioria ei nu înseamnă un simplu status trupesc sau un aspect fiziologic ca atare. Mai presus de toate, este o atitudine duhovnicească și lăuntrică, în afara căreia starea fiziologică ar fi fără sens. Numirea de Pururea Fecioară semnifică mai mult decât o simplă afirmație „fiziologică”. Ea exclude orice dorințe sau pasiuni senzuale și egoiste, orice desfrânare a minții și inimii. Integritatea sau nestricăciunea trupească nu reprezintă decât un semn exterior al curățeniei lăuntrice. Principalul lucru este tocmai puritatea inimii, acea condiție absolut necesară pentru a „vedea pe Dumnezeu”.

Libertatea pe care ne-o aduce Maica Domnului în atenție ține de alegere. Există în viața Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât și pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într-un singur cuvânt: „Fie”. Fără el, avea să spună mitropolitul Bartolomeu Anania, ceea ce Dumnezeu intenționa în Buna Vestire ar fi fost un eșec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu și om se dovedește biruitoare, iar consecințele ei răzbat până la sfârșitul veacurilor.

Astfel – Buna Vestire devine actul dramatic prin care Dumnezeu consultă libertatea omului și o invită la participare. Dacă, prin Adam și Eva, omul se pronunțase împotriva lui însuși, prin Fecioara Maria el se reașază la unison cu Creatorul și se restaurează propria-i libertate, redându-i, în același timp, direcția pentru care îi fusese, întru început, dăruită. Printr-un singur cuvânt, Maria e purtătoare de cuvânt a tuturor risipiților ce aspiră la un destin comun, obștea mântuiților Domnului.

„Alegerea” Maicii Domnului ține nu doar de libertate, ci și de modelul vieții pe care și l-a asumat. Sufletul ei era condus numai de Dumnezeu, era liber de patimi și de „dorințe”, păzindu-se de tot gândul rău, cum avea să spună Sfântul Ioan Damaschin. Întreaga sa dorință era îndreptată către lucruri vrednice de dorit și iubit. Ea nu a avut nici o patimă. Ea și-a păzit întotdeauna fecioria în minte, inimă și trup. Aceasta însemna o orientare netulburată a întregii vieți personale către Dumnezeu, o închinare de sine absolută.

Și viețile noastre sunt „bântuite” mereu de momente de răscruce, poate chiar de „bune-vestiri” prin care Dumnezeu ne cheamă la participare liberă, la ieșire din cercul comodităților diurne, la dobândire de sens. Modelul Maicii Domnului ne este mereu la îndemână ca să ne putem contura propriul sens.

Mereu avem nevoie de alegere. Viața însăși ține de propriile alegeri și este „măsurată” de ele. Cuvântul Mariei: „Fie voia Ta, facă-se voia Ta în mine” ar putea fi un răspuns care ne-ar vindeca toate neliniștile, pentru că ne-ar așeza în ascultare.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte și culminantă concentrându-se într-o inimă de mamă și manifestându-se prin ea.

Ce frumoasă imagine ne-a lăsat părintele Steinhardt despre Maica Domnului cea mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde cu temeritatea ei de mamă pe Domnul și să-L roage pentru sărmanii muritori. Ce frumos și-o închipuia alergând la poarta Raiului cu o chisea de argint în mână și cu mahrama pregătită pe braț ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceață și să le șteargă sudoarea frunții și sângele cu mahrama ei cea sfântă.

În același gând să zicem și noi: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu”. (Articol semnat de Pr. prof. dr. Cristian Muntean și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 11 august 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente