Mănăstirea Moisei își serbează hramul joi, 15 august 2013, cu ocazia praznicului Adormirea Maicii Domnului.
Moiseiul este una dintre cele mai mari și mai vechi comune din Maramureș, situată în nordul județului, pe cursul superior al râului Vișeu, între orașele Borșa și Vișeu de Sus, la depărtare de 136 de kilometri de Municipiul Baia Mare, reședința actuală a județului și la 70 kilometri de Sighetu Marmației, reședința istorică a Maramureșului. Hotarul Moiseiului are o suprafață de 113 kilometri pătrați, cea mai mare parte formată din munți și dealuri. Centrul localității se afla în Lunca Viseului, laturile se întid pe văile Izvorul Dragoș, pe Izvorul Negru și pe dealurile din jur.
Mică biserica de lemn datând din sec. XIV la poalele muntelui Pietrosu Rodnei (Monumente, Cluj-Napoca, 1982) este atribuită de tradiție lui Moise Coman, ridicată în amintirea fiului său, monahul Grigore în 1672.
Mănăstirea este atestată documentar în 1637 ca rezidență a Episcopului Dumitru Pop. Biserica actuală de lemn a fost sfințită de Mitropolitul Ardealului, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în 1672, când se pun temeliile vieții manăstirești (ACMI, Transilvania, IV, 1938), ca metoc al mănăstirii Putna, în prezența delegaților din Moldova, aducători de cărți și daruri, dovadă a legăturilor cu mănăstirile bucovinene. La 1682 egumenul Timotei Brasoveanu a arătat existența unor relații și cu Brasovul. Arhitectură nu e de tip maramuresan, este de proporții reduse, turn scurt, clopotnița deasupra pronaosului. Picturile murale sunt vechi după 1650, finisate parțial la sfințirea din 1672, cu fragmente arătând parietal și pe bolți, colorit viu, decorațiile sunt bogate, iconostasul fiind cu motive baroce. Centrul de pictură este înființat de Episcopul Dumitru Pop la începutul sec. XVII, cu icoane executate în stil postbizantin tradițional și arta renascentistă (V. Drăguț, 1976; Monumente, Cluj-Napoca, 1982). Vechea bisericuța după aproximativ, două sute de ani, a ajuns în stare de degradare, necorespunzătoare și neîncăpătoare. Era nevoie de alta. În timpul acela se știe despre un călugăr cu numele Iosif. Probabil că acela a fost starețul mănăstirii. Pe o bârna din peretele sudic al bisericii stă scris: „Aceasta biserică nouă au ridicat-o călugărul Iosif în anul Domnului 1599”. Și precizarea din inscripție ca la mănăstirea Moisei se construiește o biserică nouă, implica existența a uneia vechi. Călugărul Iosif a ridicat o biserică nouă necesară mănăstirii la momentul evoluției ei de atunci. Aceasta biserică a rezistat tuturor vicisitudinilor naturii și tuturor valurilor istorice. Ea a fost ferită de arderea tătarilor din 1717, care au aprins o mulțime de biserici din Maramureș, chiar și în satul Moisei au fost arse doua biserici atunci. A scăpat și de distrugerile crudului general Bukow, care a râs de pe suprafața Transilvaniei aproape toate manăstirile.
Biserica din 1599 este construită din lemn de molid și a fost așezată pe o fundație construită din piatra brută, puțin ridicată deasupra solului. Are lungimea de 12,5 metri, iar lățimea de 4,5 metri. Altarul are 4/2,5 m. Este împărțită în altar, naos și pronaos, iar în fata are pridvor. Acoperișul este unitar, iar deasupra pronaosului se ridică turnul și coiful cu crucea. Bârnele sunt late și îmbinate la capete în stilul coada de rândunica și la mijlocul lor sunt prinse între ele prin cuie de lemn pentru a se păstra peretele drept.
Pictura parietală se păstrează numai fragmentar, dar în cea din catapeteasma se pot identifica registrele și chipurile sfinților. Pristolul este format dintr-un trunchi de copac, a bradului din legendă, pe care se afla tăblia mesei formată din două scânduri de molid. Intrarea în biserica este foarte joasă. Trebuie să te pleci mult când intri. Ușa este formată din două scânduri, cioplite din trunchiuri groși. Pe aici a intrat Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sfănțui Ierarh Sava Brancovici, călugări, preoți și credincioși fără număr.
Biserica nouă din zid, este construită între 1910 și 1911, în stil neoclasic, cu pictura numai pe iconostas, portal cu coloane pe fațada vestică și colecție de icoane vechi în stil bizantin. Biserica nouă are formă de cruce și următoarele dimensiuni: 28 metri lunginea, 12 lățimea 35 înălțimea și 0,30 grosimea pereților. Este împărțită în altar, naos și pronaos, iar în fata are pridvor deschis, și patru coloane cu înălțimea de zece metri, care susțin frontonul cu icoana hramului, „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica este luminată de ferestre mari. Icoana Sfântului Nicolae a fost dăruită la 1755, la Adormirea Maicii Domnului. Biserica a fost pictată în 1982 și sfințită în 1986 de către Înalt Preasfintiul Teofil Herineanul. Tot aici se găsesc cărți vechi, dovedind legături cu Tara Românească și Moldova, cu Brasovul existând și un atelier de pictură: icoane.
Poarta de intrare și zidul de piatră ce împrejmuiește incinta, au fost construite între anii 2008-2011.
Altarul de vară, construit în stil maramuresan deservește pentru slujirea în sobor, la Hramuri, când curtea mănăstirii devine neîncăpătoare pentru zecile de mii de credincioși ce vin să-și unească rugăciunile rostite cu evlavie.
