Credincioșii prezenți, astăzi, 14 septembrie 2013, la Mănăstirea Bascovele au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a prezentat istoricul acestui praznic dedicat Sfintei Cruci amintind cuvintele Sf. Apostol Pavel care spune : „cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18), după cum informează site-ul eparhiaargesului.ro.
De asemenea Înaltpreasfinția sa a evidențiat importanța lucrărilor de restaurare care se execută la acest monument istoric construit în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea Bascovele are o poziție geografică privilegiată, fiind situată în comuna Drăganu, la o distanță de 25 de km de municipiul Pitești, pe șoseaua ce duce spre Râmnicu-Vâlcea. Numele mănăstirii vine de la „bascov” care înseamnă pisc împădurit cu stejari.
Acest sfânt locaș de rugăciune a fost zidit în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, de comisul Șerban Cantacuzino, care făcu-se mai înainte făgăduința lui Dumnezeu că , dacă-i va dărui un prunc, va construi o mănăstire.
Dorința i s-a împlinit, dobândind o fiică pe care o botează Maria. Dumnezeu a voit altfel, fiica mult dorită s-a născut , dar după naștere soția s-a prăpădit. Rămas singur cu fetița sa, domnitorul a uitat de promisiunea pe care o făcuse, însă când și-a pierdut și fiica pe când aceasta avea abia trei anișori și-a dat seama că Bunul Dumnezeu l-a pedepsit și l-a lipsit de cele două bucurii și de ceea ce i-a dăruit în urma promisiunii dânsului și a soției sale. Mergând odată spre Vâlcea, a ajuns pe locul viitoarei mănăstiri, care pe atunci nu era decât un pisc împădurit cu stejari – de unde și denumirea de „Bascovele”, care înseamnă „pisc împădurit cu stejari” – un loc retras, nefiind sate prin împrejurimi; s-a gândit că acesta este locul potrivit unde își poate împlini făgăduința făcută față de Dumnezeu cu câțiva ani mai înainte, aceea de a zidi o mănăstire”. În câteva luni ale anului 1695 gândul lui a fost împlinit, ridicându-se o biserică cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”; astfel își arăta comisul credința în Dumnezeu și nădejdea în iertarea păcatelor sale și ale celor dragi ai săi. De altfel, el face o deosebită mărturisire a credinței sale într-o frumoasă pisanie, un adevărat document de suflet (dincolo de valoarea sa istorică de necontestat).
Din tot trecutul mănăstirii și până la 1835 nu avem nici o știre de viața dusă de maicile de aici. În 1835 aflăm că în urma unui cutremur, biserica s-a ruinat , fiind refăcută abia în anul 1843 cu sprijinul piosului creștin Ștefu Nicolau din Pitești. Cu această ocazie s-au adăugat încă două hramuri, tot în cinstea Maicii Domnului, și anume Nașterea și Adormirea.
În anul 1863, în urma secularizării averilor manastirești, se ia și propietatea mănăstirii Bascovele, 17 pogoane de pământ cultivabil și 27 de pogoane de grădini. În anul 1869, din cauza unui trăznet, acoperișul bisericii și o parte din chilii au ars , fiind refăcute ulterior.
În anul 1883, Ministerul Cultelor desfințează mănăstirea pe motiv că se afla în ruină și are personal puțin.
Cel care a făcut să renască viața spirituală a mănăstirii Bascovele a fost PS Episcop Nichita Duma, în timpul arhimandritului Grigorie Uritescu, vicarul Eparhiei.
În anul 1959 acest sfânt locaș este din nou desfințat, iar în chiliile mănăstirii ia ființă Centrul de Îngrijire și Asistență Bascovele.
În anul 1991, la insistențele Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea a trei mănăstiri monumente istorice: Bascovele, Cotmeana și Glavacioc.
În 2003, când a venit aici actuala maică stareță, a început lupta pentru redobândirea drepturilor mănăstirii, care în 2005 reușește să își recupereze chiliile și celelalte proprietăți.
În anul 2009 s-au demarat lucrările de restaurare a bisericii: s-au făcut subzidirea bisericii și canalul dren, pentru a înlătura apa care se strânge la temelie.
Mănăstirea Bascovele ne întărește convingerea că există unele lăcașuri care se încăpățânează să reziste probei timpului și întâmplărilor potrivnice ale istoriei.
